Cele mai rapide diete ale vedetelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Sarah Jessica Parker preferă dieta The Zone, una dintre cele mai rapide diete ale vedetelor FOTO Arhivă

Una dintre principalele curiozităţi despre vedete este cum reuşesc să slăbească sau să îşi menţină silueta. Dacă vrei să afli la ce trucuri apelează vedetele, îţi prezentăm un top cu cele mai rapide diete ale vedetelor.

Cele mai rapide diete ale vedetelor: dieta Dukan

Foarte apropiată de dieta hiperproteică, această metodă de slăbit inventată de doctorul francez Pierre Dukan este foarte populară în întreaga lume. Dieta Dukan are numeroşi adepţi şi din rândul vedetelor. Jennifer Lopez, Carole Middleton, Johnny Hallyday şi chiar preşedintele Franţei, Francois Hollande, au mărturisit că au obţinut rezultate fantastice şi de durată cu ajutorul dietei Dukan. Ea constă în consumul unor alimente bogate în proteine, care atunci când sunt asimilate antrenează intensificarea arderilor calorice. Această dietă hiperproteică este compusă din patru etape care trebuie urmate ca la carte pentru a reuşi să slăbeşti. În prima etapă se pierd 5 kg în 7 zile, apoi câte 2 kilograme pe săptămână. Nutriţioniştii spun însă că este un regim dezechilibrat şi poate fi încercat doar de persoane sănătoase, care oricum trebuie să ia suplimente cu vitamine şi minerale pentru a compensa carenţele. Dieta Dukan este interzisă diabeticilor şi cardiacilor.

Cele mai rapide diete ale vedetelor: dieta „The Zone”

Cea mai încântată de rezultatele dietei „The Zone” pare să fie Jennifer Aniston. Întrebată deseori cum reuşeşte să arate ireproşabil la 46 de ani, ea a dezvăluit că secretul: practică yoga de mai mulţi ani şi este adepta dietei „The Zone”. Asemănătoare dietei mediteraneene, dieta „The Zone” presupune consumul crescut de fructe şi legume, leguminoase, cereale, carne slabă, peşte, ulei de măsline şi eliminarea alimentelor cu indice glicemic ridicat: zahăr alb, pâine, paste, orez alb, cartofi. Se recomandă 3 mese principale şi 2 gustări pe zi, având grijă să nu treacă mai mult de 5 ore între mese. Hidratarea este esenţială: minimum 8 pahare cu apă pe zi. La această metodă apelează de fiecare dată când vor să slăbească rapid vedete precum: Demi Moore, Sarah Jessica Parker, Madonna, Cindy Crawford, Sandra Bullock, Brad Pitt.

Cele mai rapide diete ale vedetelor: celebra „apă plată cu lămâie”

Cura cu limonadă sau cu apă plată şi lămâie nu este chiar atât de nouă. Ea a fost creată de Stanley Burroughs cu 50 de ani în urmă. La momentul respectiv reprezenta o cură rapidă de detoxifiere a organismului, recomandată persoanelor cu un regim alimentar bogat în grăsimi. În timp, s-a observat că mulţi dintre cei care urmau cura cu limonadă aveau şi alte beneficii: alungarea depresiei, energizarea, scăderea în greutate, ameliorarea durerilor cronice, îmbunătăţirea aspectului pielii. Această cură cu scop principal de detoxifiere nu dura mai mult de trei zile şi nu era indicată persoanelor slabe. Ea a devenit celebră după ce Beyonce a anunţat că a scăpat de 9 kilograme în circa 10 zile urmând cura cu apă plată şi lămâie. Nutriţioniştii avertizează însă că această dietă, respectată strict (adică, timp de 3 zile, să se consume doar limonadă preparată cu sirop de arţar), este extrem de dezechilibrată şi periculoasă pentru sănătate.

Cum a slăbit după naştere Carmen Brumă

Printre vedetele de la noi care stârnesc cel mai mult interesul atunci când vine vorba despre slăbire este Carmen Brumă. Ea este autoarea cărţii „Jurnal de gravidă – Cum să-ţi controlezi greutatea şi să ai un copil sănătos”, iar pe blogul personal oferă frecvent sfaturi pentru menţinerea siluetei. Tot acolo povesteşte cum a slăbit după naştere. Carmen Brumă spune că a început să facă sport la 6 zile după ce a născut. Nu s-a dus la sală, ci a ales să se antreneze în parc sau acasă. Deşi multi au criticat-o pentru faptul că nu a putut să renunţe la sport nici măcar în timpul sarcinii, Carmen susţine că exerciţiile uşoare, practicate în cele 9 luni de sarcină, au jucat un rol important în recăpătarea siluetei: „Conduita (alimentaţie, mişcare, odihnă) din timpul sarcinii contează în proporţie de 70% în revenirea la forma iniţială sau la una mai bună“. Cât despre alimentaţie, Carmen mărturiseşte: Am mâncat în mod constant (aproape zilnic) carne, iaurt, ouă, salată, peşte, avocado, seminţe (cânepă, susan, chia, dovleac), caise, pepene galben, cireşe, ciuperci, quinoa, repartizate în 3 mese pe zi şi câteodată 1-2 gustări. Am băut zilnic aproximativ 2,5 l de apă plată". Ea precizează că nu a consumat alcool şi a mâncat dulciuri cu zahăr doar o dată pe săptămână, dimineaţa sau după antrenament.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate