Cele mai bune exerciţii pentru piept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai bune exerciţii pentru piept. FOTO Arhivă Adevărul

Bustul este o parte a corpului care merită toată atenţia în timpul antrenamentelor. Muşchii din această zonă, numiţi pectorali, pot fi tonifiaţi cu ajutorul unor exerciţii practice, uşor de executat şi eficiente. Iată care sunt cele mai bune exerciţii pentru piept.


Muşchii pectorali, situaţi în partea anterioară a cutiei toracice, sunt cei mai voluminoşi şi puternici muşchi din această zonă. Ei au rol important în aspectul fizic al unei persoane. A avea pectorali bine definiţi este în mod clar o dorinţă estetică, dar a avea pectorali puternici reprezintă de asemenea un real avantaj în numeroase sporturi. De aceea, exerciţiile pentru piept au ca scop creşterea în volum a masei musculare şi a forţei fizice.

Cele mai bune exerciţii pentru piept. Echipamentul necesar pentru rezultate optime

Majoritatea exerciţiilor pentru piept se efectuează cu ajutorul ganterelor. Sunt necesare gantere de diverse greutăţi, în funcţie de intensitatea antrenamentelor.

Pentru a efectua corect şi fără dureri exerciţiile la sol, covorul de gimnastică este ideal.

O bancă de gimnastică permite diversificarea exerciţiilor, adică din poziţie orizontală, înclinat, aplecat. În timpul efectuării exerciţiilor, banca, în raport cu lucrul la sol, ajută la antrenarea eficientă a muşchilor. Cu cât coatele sunt mai jos, cu atât contractura muşchilor este mai intensă.

Cele mai bune exerciţii pentru piept. Program de antrenament

Exerciţiul nr. 1: Depărtat-culcat cu gantere

Poziţia iniţială: culcat pe spate, braţele întinse la verticală, halterele în mâini.

  • Covor de gimnastică: cu picioarele îndoite, tălpile pe sol.
  • Bancă de gimnastică: cu picioarele pe sol.

Executarea exerciţiului: depărtaţi braţele lateral printr-o mişcare controlată, inspiraţi. Efortul este localizat la nivelul pectoralilor. Favorizează deschiderea toracică.

Executaţi patru serii a câte 20 de repetări. Pauză – 45 de secunde între serii.

Exerciţiul nr. 2: Ridicări cu gantere

(covor de gimnastică sau bancă)

Poziţia iniţială: culcat pe spate, cu o singură ganteră prinsă cu ambele mâini, braţele întinse, picioarele îndoite.

Executarea exerciţiului: ridicaţi gantera deasupra capului şi coborâţi spre spate, apoi aduceţi gantera în faţă, pe verticală. Acest exerciţiu dezvoltă marele pectoral.

Executaţi patru serii a câte 20 de repetări. Pauză – 45 de secunde între serii.

Exerciţiul nr. 3: Împins culcat cu gantere

(covor de gimnastică sau bancă)

Poziţia iniţială: culcat pe spate, mâinile faţă în faţă şi întinse vertical.

Executarea exerciţiului: coborâţi braţele, ispirând, ducând braţele la nivelul pieptului şi îndoind coatele, apoi expiraţi. Aceste mişcări lucreză marele pectoral şi deltoidul anterior.

Executaţi patru serii a câte 20 de repetări. Pauză – 45 de secunde între serii.

Exerciţiul nr. 4: flotări

(pe sol sau covor de gimnastică)

Poziţia iniţială: cu sprijin pe palme, braţele întinse, mâinile depărtate puţin mai mult decât umerii.

Executarea exerciţiului: inspirând, îndoiţi braţele pentru a ajunge cu pieptul pe sol, fără a-l atinge. Apoi împingeţi în braţe ridicând complet corpul şi expiraţi. Acest exerciţiu solicit marele pectoral, tricepsul, umerii şi spatele.

Executaţi patru serii a câte 8-15 repetări, în funcţie de capacitatea fizică, cu pauză de 45-60 de secunde.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video