Ce să mâncăm la cină pentru a avea un somn odihnitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În copilărie, ni se spunea că vom visa urât dacă mâncăm anumite alimente, de regulă cele care pică greu la stomac. Un studiu al Universităţii din Pennsylvania (SUA) a reuşit să demonstreze ceea ce bunicile şi mamele noastre o ştiau de mult: dacă mănânci prost, vei dormi prost.

Dintre participanţii la studiul efectuat de cercetătorii Universităţii din Pennsylvania, persoanele care au o alimentaţie sănătoasă şi variată se bucură de un somn mult mai odihnitor, spre deosebire de cei care obişnuiesc să mănânce dezechilibrat, adesea chiar înainte de culcare. 

Există anumite alimente care au în componenţa lor nutrienţi ce joacă un rol important în regularizarea somnului. 

„Health“ a făcut o listă cu aceşti nutrienţi, dar şi cu alimentele în care îi putem găsi:

Licopenul este un colorant vegetal, solubil în grăsimi, care se găseşte în grepfrut, roşii, papaia şi în pepenele roşu.

Selenium este o minerală care se găseşte în peşte (cum ar fi halibutul, tonul sau codul), dar şi în crustacee, în orz, în carnea de curcan şi în nuci.

Vitamina C este prezentă, în cantităţi importante, în ananas, căpşuni, papaia, citrice, ardei graşi, broccoli şi în napi.

Carbohidraţii - conform unui studiu din SUA, consumul de carbohidraţi uşor de digerat cu patru ore înaintea orei de culcare ne ajută să adormim mai repede. În această categorie intră cerealele, orezul, cartofii sau pâinea albă.


Citeşte mai multe despre alimentele sănătoase:

Ce să mănânci ca să ai colesterolul mic

Pentru a ţine colesterolul în frâu, nu te baza doar pe medicamente. La fel de important este şi ceea ce mănânci. Află ce alimente te po ajuta!

FOTO Cele mai bune preparate de sezon care au mai puţin de 90 de calorii

Poate că te-ai antrenat din greu ca să ajungi în formă pentru vara aceasta, mai greu este să te menţii. Iată câteva idei de gustări şi de băuturi de sezon delicioase şi, în acelaşi timp, sărace în calorii, recomandate de revista „Health“.

De ce este recomandat să mâncăm gulii

O legumă care se înrudeşte atât cu ridichea, cât şi cu varza, şi care a pierdut pe nedrept din popularitate, gulia înmagazinează atât de multe substanţe nutritive, încât poate intra în categoria superalimentelor de vară.

10 alimente numai bune de pus pe grătar, alături sau chiar în locul fripturii

Micii şi cotletul de porc nu sunt nici cele mai gustoase preparate la grătar, şi în mod cert, nu sunt nici cele mai sănătoase. Pentru amatorii de alimente fripte pe grătar există, totuşi, şi variante care nu doar că nu pun în pericol sănătatea, ci pot fi considerate chiar aliaţi de viaţă lungă şi, în plus, sunt delicioase.

7 alimente care întineresc

Piaţa produselor antiîmbătrânire este în continuă creştere. Doar în SUA, se estimează că este de aproape 80 de miliarde de dolari şi că, până în 2015, va atinge cifra de 114 miliarde de dolari. Dar poate că persoanele de vârstă mijlocie care sunt concentrate pe întinerire ar trebui să-şi economisească banii. Experţii susţin că există alimente sănătoase care ajută la întinerire.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie