„Ce să mănânc în loc de...”. Alternative la dulciuri, covrigi, sare și alte tentații

0
Publicat:

Dulciurile procesate pot fi înlocuite foarte bine cu fructe bogate în polifenoli/antioxidanți, iar alternative mai sănătoase există și pentru alte mici plăceri „nesănătoase”, explică un nutriționist român.

Dulciurile procesate au alternative cu mai puține calorii. FOTO Shutterstock

O alimentaţie echilibrată este, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, esenţială pentru a obţine toate elementele de care corpul nostru are nevoie și pentru a avea o stare de sănătate bună.

Peste tot auzim că un consum scăzut de sare, zahăr şi grăsimi saturate ar fi cheia unei alimentaţii mai sănătoase. Dar nu e suficient să știm, ca să și reușim să avem o astfel de alimentație, pentru că tentațiile ne fac cu ochiul la tot pasul. 

„Niciun aliment, oricât de sănătos este, nu este lipsit de calorii”

Iar dacă, oricât ne-am strădui, nu reușim să ignorăm pofta de produse care nu ne ajută nici sănătatea, nici silueta, putem încerca alternative. 

Nutriția sănătoasă și echilibrată este vitală pentru sănătate. De foarte multe ori poate ne întrebăm care sunt alegerile cu adevărat sănătoase pentru corpul nostru. Ocazional, puteți înlocui unele alimente/ingrediente cu altele. Regula principală este, desigur, moderația, căci niciun aliment, oricât de sănătos este, nu este lipsit de calorii, iar cea secundară este diversificarea”, explică nutriționistul Ionela Copilau, pe pagina Ionela Copilau nutrition & lifestyle coach.

Specialistul arată când și ce putem înlocui:

„Dulciurile nesănătoase cu fructe bogate în polifenoli/antioxidanți (afine, mure, zmeură, etc.).
Sarea, în special de către persoanele care nu au voie să o consume în cantități mai mari de 2-2,5g/zi, înlocuiți-o, când este posibil, cu ierburi de tip condiment (rozmarin, leuștean, pătrunjel, oregano, etc.).
Laptele de vacă, în special de către persoanele intolerante la lactoză, înlocuiți-l cu lapte de migdale făcut în casă.
Covrigii, în special de către persoanele intolerante sau alergice la gluten, înlocuiți-i cu banane bio (neradiate, nepesticidate, neclorinate, bio
)”.

Nutriționistul a prezentat și o planșă cu câteva exemple de alimente care pot fi înlocuite cu altele (alternative care sunt doar sugestii). 

Recomandări

Amintim că potrivit specialiștilor români în sănătate publică, pentru adulți, o alimentație sănătoasă include următoarele: fructe, legume, leguminoase (de exemplu linte și fasole), nuci și cereale integrale (de exemplu porumb neprelucrat, mei, ovăz, grâu și orez brun). 

Amintim că un cardiolog din SUA a pus, recent, pe lista neagră câteva alimente despre care a precizat că nu le consumă niciodată. Un grup de produse de care medicul spune că se ferește este cel al deserturilor procesate, cum ar fi prăjiturile și gogoșile ambalate, din cauza faptului că sunt bogate în zahăr și grăsimi nesănătoase, ingrediente care sunt legate de riscuri de diabet și boli de inimă. 

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor