Ce conţin de fapt băuturile energizante?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe măsură ce oamenii sunt tot mai îngrijoraţi cu privire la riscul pe care consumul de băuturi energizante îl presupune, un studiu recent analizează impactul asupra organismului al acestor băuturi populare printre adolescenţi .

Studiul, publicat în jurnalul „Pediatrics“, relatează că, dacă în 2003, 16% din studenţi consumau energizante, în 2008 procentul a crescut până la 35%, iar în prezent 50% dintre studenţi beau un energizant cel puţin o dată pe lună.

Se pune atunci întrebarea : care din ingredientele acestor băuturi ne dăunează ?, se arată într-un articol din revista „Time“.

Cafeina

Cafeina este ingredientul principal din băuturile energizante, iar nivelul său poate varia. Nu s-au impus încă limite în ce priveşte consumul cafeinei, dar se ştie că excesul a fost asociat cu o varietate de efecte adverse precum hipertensiune, naştere prematură sau chiar moarte.

Guarana

Cunoscută şi sub numele de cacao braziliană, guarana este o plantă originară din America de Sud care conţine guaranină. Un gram de guaranină echivalează cu 40 mg de cafeină. Deşi pe lista ingredientelor din energizante, guarana este specificată separat, în realitate băutura nu conţine cafeină şi guarana, ci conţine cafeină şi mai multă cafeină, scriu autorii.

Zahăr

Zahărul din băuturile energizante poate veni sub forma glucozei ori a fructozei. „Cei care consumă două sau trei băuturi energizante ar putea ingera între 120 mg şi 180 mg de zahăr, de patru până la şase ori mai mult faţă de doza zilnică recomandată“, scriu autorii, subliniind că adolescenţii care consumă energizante riscă să aibă probleme cu obezitatea sau să îşi afecteze dantura.

Taurina

Unul dintre cei mai întâlniţi aminoacizi din corp, taurina poate sprijini dezvoltarea creierului şi regla nivelul mineralelor şi al apei din corp, putând inclusiv să îmbunătăţească performanţa sportivilor. Se găseşte în mod natural în carne, fructe de mare şi lapte. Autorii studiului susţin că în băuturile energizante se găseşte o cantitate mai mare de taurină decât este necesar să existe într-o dietă normală. Cu toate acestea, nu există dovezi că ar afecta sănătatea, la fel cum nu se ştie nici dacă este benefică pentru organismul uman.

Ginseng

Există cercetători care susţin că ginsengul îmbunătăţeşte performanţa sportivilor, întăreşte sistemul imunitar şi îmbunătăţeşte starea de spirit. Cu toate acestea, autorii studiului spun că există puţine dovezi în acest sens şi, oricum, energizantele nu conţin destul ginseng pentru ca beneficiile sale să poată fi resimţite. Trebuie folosit cu atenţie, deoarece interacţiunea sa cu anumite medicamente are efecte nocive asupra organismului.

Vitamina B şi aditivi

Studiile arată că vitamina B îmbunătăţeşte starea de spirit şi poate lupta împotriva bolilor cardiace şi a cancerului, dar cantitatea conţinută în fiecare energizant este prea neînsemnată pentru a avea un efect semnificativ.

Există şi o serie de aditivi pe care cercetătorii vor continua să îi studieze, deoarece „adolescenţii nu au nici cea mai vagă idee ce efecte au aceste ingrediente. Au impresia asta deoarece dacă le pot cumpăra uşor, trebuie să fie sigure“. Cu toate acestea, nu există suficiente date cu privire la beneficiile sau riscurile unor astfel de aditivi.

Studiul mai arată şi că trebuie evitată combinarea energizantelor cu alcool, deoarece nu se cunoaşte nimic despre interacţiunea dintre aceste băuturi.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție