Ce alimente să eviţi dacă ai crize de tuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Substanţele alergenice, răceala, poluarea, fumul de ţigară sunt tot atâtea cauze din pricina cărora ne apucă tusea. Această tuse este o reacţie firească a organismului care încercă să cureţe plămânii.

Fluidele, mucusul şi alte secreţii care se adună în plămâni provoacă tuse, un simptom pe care cu toţii îl experimentăm mai ales atunci când suntem răciţi. Nu în toate situaţiile tusea provine din plămâni. De exemplu atunci când ne punem picături în nas sau avem reflux esofagian, aceste acţiuni pot fi urmate de episoade acute sau cronice de tuse.

Crizele de tuse pot fi potenţate şi de alimentele pe care le consumăm. Lista este deschisă de în mod surprinzător de lapte. Foarte multe persoane consideră că laptele creşte producţia de mucus din gât, prin urmare este un aliment de evitat dacă suntem răciţi. Experţii care au studiat problema au ajuns însă la concluzia că nu tot laptele este la fel . Potrivit newhealthadvisor.com, unele tipuri de lapte conţin o proteină numită beta CM7 care stimulează producţia de mucus din glandele aflate în tractul digestiv şi în cel respirator şi, prin urmare acest tip de lapte ar trebui evitat. Cum nu putem face determinări de laborator, mai bine evităm laptele în perioadele de tuse în speranţa că acest lucru ne va ajuta.

Persoanele care suferă de astm au simptome precum tuse, respiraţie şuierătoare şi scurtă. Unele alimente de tipul crustaceelor, peştelui, nucilor, drojdiei de bere şi ouălor pot provoca atacuri de tuse celor care au alergii asociate. Alte alimente de evitat în perioadele de tuse sunt băuturile carbonatate, carnea procesată (poate înrăutăţi crizele de astm din pricina chimicalelor pe care le conţin).

Cafeaua. Dacă tusea este rezultatul unei răceli, indicaţia medicală este aceea de a te păstra hidratat. Cafeaua însă conţine cafeină, un diuretic care stimulează urinarea frecventă, prin urmare rezultatul ar fi unul contrar, respectiv deshidratarea. În caz de deshidratare episodele de tuse devin mai severe şi mai deranjante.  

De unde luăm vitamina C

Mâncarea procesată. Nutriţia precară compromite eforturile sistemului imunitar de a apăra organismul în faţa înfecţiilor. Alimentele rafinate şi cele procesate precum  snacksurile, dulciurile, pastele din făină albă sau chipsurile - reprezintă o nutriţie precară.

Alimentele prăjite. Prin prăjire se eliberează o substanţă iritantă numită acroleină cu miros înţepător şi înecăcios. Dacă sunt expuşi, plămânii reacţionează reflex prin accese de tuse.

Ţigările poluează aerul provocând episoade severe de tuse. La fumătorii înrăiţi există aşa-numita bronşită tabagică, primul pas către cancer.

Fructele precum mango sau banane pot cauza reflux esofagian, astfel că ar trebui evitate. Suplimentel e de vitamina C care ajută sistemul imunitar pot fi luate din citrice, broccoli, kiwi, ardei sau tomate.

Supele fierbinţi au efect antiinflamator şi combat tusea seacă. Micronutrienţii din supă întăresc sistemul imunitar şi grăbesc vindecarea. Prin capsaicin ape care o conţin, ardeii iuţi acţionează ca un expectorant natural al mucusului, ajutând plămânii să se cureţe. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG