Câte calorii conţin roşiile şi spanacul. 9 alimente foarte nutritive şi cu puţine calorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre noi am tot auzit de teoria potrivit căreia unele legume şi fructe au un efect caloric negativ, în sensul că, în procesul de digestie organismul arde mai multe calorii decât aportul pe care acestea îl aduc. Ei bine, acest lucru este un mit. Ceea ce nu înseamnă că unele fructe şi legume au incredibil de puţine calorii.

A venit primăvara şi, cei mai mulţi dintre noi, se gândesc deja la curele prin care să scape de kilogramele în plus adunate peste iarnă. Din fericire, cele mai comune fructe şi legume au un conţinut foarte mic de calorii astfel că putem ţine uşor evidenţa cu ajutorul unui bol obişnuit.

Rucola – 4 calorii într-un bol

Salata cu gust uşor amărui este un aliat de nădejde în lupa cu kilogramele pentru că este săracă în toate lucrurile de care trebuie să ne ferim, inclusiv calorii. În schimb, este plină de fibre, vitamina A, vitaminele C şi K, precum şi alţi nutrienţi, inclusiv potasiu. Este perfectă pentru salate, supe. Unele studii au arătat că are un efect de îmbunătăţire a vieţii sexuale prin blocarea absorbţiei toxinelor care reduc libidoul.

Varza – 22 de calorii

Crocantă, dulce şi perfect accesibilă. Este plină de minerale, vitamine, fibre şi fitonutrienţi care previn cancerul prin glucosinolatul şi sulforafanul conţinute, în general, în toate cruciferele. Varza roşie conţine în plus şi antocianine şi alte substanţe naturale care contribuie la refacerea celulelor şi împiedică răspândirea celor canceroase.

Grapefruit – 39 de calorii în fiecare jumătate de fruct

Foarte bună pentru sănătatea inimii, aceste fructe conţin vitamina C, acid folic şi potasiu, alături de pectină, o fibră solubilă care ajută organismul în prevenirea ateroslerozei. Roz sau roşii, fructele conţin deopotrivă vitamina A şi licopen, acesta din urmă protejând arterele de stresul oxidativ.

Ciupercile – 15 calorii

Sunt pline de antioxidanţi, alături de potasiu, vitamina B şi fibre. Totodată, sunt o bună sursă de vitamina D, minerale şi fosfor.

 Roşiile – 22 de calorii

Conţin licopen, acţionează ca un filtru împotriva ultravioletelor şi reduc colesterolul rău. În plus, au potasiu, fibre şi vitamina C.

Spanacul – 7 calorii

Bogat în fier, spanacul conţine şi acid folic, vitamina K, antioxidanţi, betacaroten, vitamina C şi luteină. Aceasta din urmă protejează ochii de degenerescenţa maculară.

Usturoiul – 4 calorii în fiecare căţel

Usturoiul ajută organismul în lupta împotriva cancerului şi a infecţiilor urinare. O dietă bogată în usturoi ţine infecţiile antimicrobiene departe. Pentru a extrage maximum de beneficiu din această legumă mărunţiţi-o sau zdrobiţi-o cu 10 minute înainte de a o găti. În acest fel substanţele anticancer pe care le conţine rămân în cantitate mai mare în organism decât dacă gătim usturoiul imediat ce l-am curăţat.
 

Ceapa – 32 de calorii

Studiile de laborator au arătat că bulbii de ceapă protejează organismul de endometrioză şi cancer.


Ridichi – 19 calorii

Sunt pline de potasiu, acid folic, antioxidanţi şi compuşi de sulf care ajută digestia. Frunzele conţin de şase ori mai multă vitamina C şi calciu decât bulbii.


 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online