Cât de bine crezi că stai cu sănătatea mintală?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viaţa stresantă ne poate îmbolnăvi fără să ştim FOTO: Shutterstock

Pentru a fi considerată sănătoasă mintal, o persoană trebuie să se adapteze bine la stresul de zi cu zi, să-şi desfăşoare activităţile obişnuite fără a neglija propria persoană, să poată să-şi atingă potenţialul, să contribuie activ în beneficiul comunităţii. Te încadrezi în descriere?

Vremurile actuale, „sufocate“ de stres şi de viteză, ne afectează sănătatea mintală mai mult decât am crede. Stresul, alimentaţia de calitate îndoielnică, somnul insuficient, toate pot duce la apariţia unor manifestări care anunţă probleme de sănătate mintală, scrie BBC.

Ce înseamnă „sănătos mintal“

O persoană este considerată sănătoasă mintal dacă poate să facă faţă tensiunilor normale ale rutinei cotidiene, desfăşurându-şi în mod normal activităţile obişnuite, în acelaşi timp având grijă de ea însăşi. Mai mult, o astfel de persoană îşi poate realiza potenţialul şi poate contribui la prosperitatea comunităţii sale.

Fără doar şi poate, orice persoană va trece prin perioade dificile în viaţă, stresul şi durerea sunt inerente, dar atunci când în ecuaţie intră o problemă de sănătate mintală, manifestările persistă timp îndelungat şi nu sunt neapărat o reacţie la evenimentele de zi cu zi. Atunci când aceste simptome interferează cu activitatea persoanei, ele pot fi considerate un semn clar al unei boli psihice.

Unul din patru oameni vor avea probleme de sănătate mintală la un moment dat.

De exemplu, o persoană care suferă de depresie clinică va resimţi o stare persistentă şi intensă de tristeţe, ceea ce o va face să devină retrasă şi lipsită de motivaţie. Astfel de simptome apar de-a lungul a câteva săptămâni sau luni, chiar dacă, în unele cazuri, pot apărea şi mai repede.

Problemele de sănătate mintală sunt definite şi clasificate în două mari categorii: nevrotice şi psihotice.

Simptomele nevrotice reprezintă forme extreme ale experienţelor emoţionale normale, cum sunt depresia, anxietatea sau tulburările obsesiv-compulsive (TOC). O persoană din zece are aceste tulburări ale stării de spirit la un moment dat în viaţă. Simptomele psihotice afectează aproximativ una din 100 de persoane, interferând cu percepţia despre realitate a bolnavului, afectându-i gândurile şi judecăţile. Astfel de simptome se manisfestă în cazul schizofreniei sau al tulburărilor bipolare.

O sănătate psihică precară este destul de des întâlnită în zilele noastre, dar, din fericire, majoritatea celor afectaţi îşi revin sau învaţă să trăiască cu acea problemă, mai ales dacă este diagnosticată din timp.

Care sunt cauzele bolilor psihice

Nu se cunoaşte o cauză exactă care să ducă la declanşarea unei boli mintale, dar se presupune că o combinaţie de factori fizici, psihologici şi de mediu este generatoare a simptomelor nevrotice sau psihotice.

Multe dintre bolile psihice, cum este cazul tulburării bipolare, se pot declanşa în sânul familiei, pe linie genetică. Experţii sunt de părere că multe dintre bolile mintale sunt legate de anomaliile unor gene care predispun oamenii la astfel de probleme, chiar dacă nu sunt factorul cauzator în sine. Astfel, o persoană poate moşteni o sensibilitate cu privire la o anumită stare de boală, chiar dacă boala nu se dezvoltă.

Factori psihologici de risc care fac o persoană vulnerabilă sunt suferinţa, neglijenţa, pierderea unui părinte sau diferite abuzuri. Printre factorii de risc se mai regăsesc bolile, divorţul, moartea unei persoane dragi, pierderea locului de muncă, abuzul de substanţe interzise, aşteptările sociale şi o viaţă de familie nesatisfăcătoare.

Când este considerată o persoană bolnavă psihic

O boală psihică nu poate fi depistată doar prin analizele de rutină de sânge şi fluide corporale. În schimb, o astfel de boală este diagnosticată de un psihiatru cu experienţă sau de un psiholog clinic după ce a studiat simptomele pacientului şi l-a monitorizat o anumită perioadă de timp.

Multe boli mintale pot avea simptome suprapuse, astfel că un diagnostic exact este pus cu greu. Pentru a diagnostica o boală, psihiatrii apelează la Clasificarea Intenaţională a Bolilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (IDC). În această listă se pot găsi diferite probleme de sănătate mintală şi simptomele lor, precum şi diferite subcategorii. Lista este actualizată la fiecare 15 ani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice