Care este necesarul zilnic de lichide pentru un copil și care este cea mai bună opțiune pentru hidratare

0
Publicat:

Apa este principalul lichid recomandat a fi consumat de către copii, fiind cea mai bună opțiune de hidratare. Cantitatea pe care trebuie să o consume un copil diferă, însă, în funcție de kilogramele copilului, susțin medicii.

Apa, principalul lichid pentru hidratare FOTO: Arhiva

„Pentru sugarii cu greutatea de 3,5 până la 10 kg necesarul zilnic de lichide este de 100 ml/kg.  Pentru copiii de 11-20 kg necesarul zilnic de lichide este de 1000 ml + 50 ml/kg pentru fiecare kg peste 10. Pentru copiii cu peste 20 kg necesarul zilnic de lichide este de 1500 ml + 20 ml/kg pentru fiecare kg peste 20, până la un maxim 2.400 ml pe zi. Vă recomand, de asemenea, să folosiți și calculatorul dedicat pentru aportul de lichide https://endocrinologiepediatrica.ro/calcul-necesar-apa”, a scris medicul Bogdan Pascu, specialist în endocrinologie pediatrică, pe Facebook.

Într-o postare anterioară, medicul a vorbit despre băuturile principale pe care ar trebui să le consume un copil. Acestea sunt: apă, lapte cu conținut scăzut în grăsimi si suc din fructe 100% (150 ml/zi, doar ocazional).

„Când alegi lichidele pe care le consumă copilul tău este important să urmărești caloriile acestora și substanțele nutritive. Băuturile principale pe care ar trebui să le servească un copil sunt următoarele: apă, lapte cu conținut scăzut în grăsimi si suc din fructe 100% (150 ml/zi, doar ocazional).  Ceaiul si apele aromate sunt de asemenea opțiuni, dar trebuie să fiți atenți la cantitatea de zahăr adăugată sau pe care o conțin deja”, susține dr. Pascu.

 Exemple de băuturi care conțin frecvent zahăr adăugat si care trebuie evitate sunt: băuturile carbogazoase, cele sportive, energizante, ape cu arome, cafea, ceai îndulcit.

„Băuturile cu zahăr adăugat pe lângă faptul că pot duce la un exces de calorii, contribuie si la apariția cariilor dentare, iar cele carbogazoase (chiar dacă nu conțin zahăr) pot deteriora smalțul dinților din cauza acidului. Apa rămâne principalul lichid recomandat a fi consumat de către copii, fiind cea mai bună opțiune de hidratare. Nu dați copiilor să consume băuturi energizante care conțin cofeină”, explică medicul. 

Dr. Bogdan Pascu este medic specialist Endocrinologie Pediatrică, având competență de Ecografie Endocrină. Are o vastă experiență în tulburări de creștere, obezitatea infantilă, patologii pediatrice pituitară, tiroidiană și suprarenală, tulburări ale pubertății.

Este Membru al Societății Europene de Endocrinologie Pediatrică și al Asociației Americane de Endocrinologie precum și al Societății Române de Endocrinologie.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice