Alimente care conţin mult zahăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alimente care conţin mult zahăr   /  FOTO Arhivă

Îţi vine să crezi că poţi mânca zilnic până la 40 de linguriţe de zahăr? Oricât de greu ţi-ar fi să accepţi, este o situaţie reală dacă obişnuieşti să consumi alimente care conţin mult zahăr: produse de patiserie, iaurturi cu fructe, sosuri din comerţ, dulciuri, băuturi carbogazoase.

Zahărul este ascuns în aproape toate produsele industriale: de la pâine, aluaturi de patiserie, biscuiţi, napolitane, cereale pentru lapte până la sosuri tip ketchup, brânzeturi şi chiar mezeluri. Iată principalele alimente care conţin mult zahăr.

Alimente care conţin mult zahăr: Doza zilnică: adulţii – 6 cuburi, copiii – 3 cuburi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis, în martie 2015, o recomandare oficială privind reducerea aportului zilnic de zahăr, care nu trebuie să depăşească 5% din aportul caloric. Mai precis, doza zilnică de zahăr este de 6 cuburi pentru adulţi şi 3 cuburi pentru copii.

O altă recomandare fermă a OMS este evitarea alimentelor industriale. Motivul: mare parte din zahărul consumat astăzi este ascuns în alimente rafinate care nu sunt considerate dulciuri. De exemplu, o lingură de ketchup conţine un cub de zahăr. O porţie de pate sau altă pastă tartinabilă poate avea chiar şi două linguriţe de zahăr. Într-un borcan mic de sos pentru paste sau într-o sticlă de sos pentru grătar se adaugă 12 grame de zahăr.

Alimente care conţin mult zahăr: produse de patiserie

Îţi este poftă de un croissant pufos, o plăcintă cu mere sau cu brânză, fursecuri crocante? S-ar putea să ţi se taie pofta de produse de patiserie şi alte dulciuri frumos ambalate când vei afla că, spre exemplu, fursecurile conţin până la 65% zahăr, plăcintele – 60%, pandişpanurile şi cornurile – peste 50% zahăr. O brioşă conţine 25-30 grame zahăr.

Alimente care conţin mult zahăr: iaurturi cu fructe

Iaurtul este o alegere hrănitoare la orice masă, cu condiţia să fie un iaurt simplu, fără niciun fele de adaosuri. Nu acelaşi lucru se poate spune despre iaurturile cu fructe, care intră direct în categoria alimentelor care conţin mult zahăr. Iaurturile cu fructe, cu arome, cu ciocolată, cu vanilie şi, mai ales, cu cereale şi fructe pot conţine până la 5 cuburi de zahăr la o porţie (125-150 de grame). Dacă vrei iaurt cu fructe, alege unul simplu în care adaugi tu câteva felii de fruct proaspăt.

Alimente care conţin mult zahăr: cereale pentru lapte

Cerealele pe care copilul tău le adoră dimineaţa cu lapte sau iaurt nu sunt deloc un mic dejun sănătos. Pe lângă ciocolată, arome de vanilie, scorţişoară, căpşuni şi coloranţi, cerealele conţin cantităţi uriaşe de zahăr. Un bol de cereale cu lapte înseamnă 3 cuburi de zahăr, deci porţia copilului pe o zi întreagă. Dar câţi din copii se rezumă doar la atât? Aşa că, măcar la micul dejun scuteşte-l de zahăr oferindu-I cereale integrale simple, în care adaugi tu un praf de scorţişoară şi câteva felii de fructe.

Alimente care conţin mult zahăr: sosuri tip ketchup

O porţie de paste cu sos de roşii şi caşcaval ar putea fi printre ultimele alimente la care să te gândeşti că ar conţine zahăr. În realitate, ketchup-ul este unul dintre alimentele care conţin mult zahăr ascuns. O sticlă de ketchup conţine peste 20% zahăr, iar un borcan de sos de roşii cu condimente pentru paste, 10 grame de zahăr.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie