Alcoolul poate avea beneficii pentru inimă. Studiul american care demonstrează acest lucru

0
Publicat:

Un nou studiu demonstrează faptul că un consum ușor până la moderat de alcool poate avea beneficii pentru inimă.

Consum de alcool - arhiva foto

Experții de la Spitalul General din Massachusetts au descoperit că legătura alcoolului cu scăderea riscului de boli de inimă poate fi pus în corelație cu reducerea stresului, potrivit raportului publicat luni în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, citat de USA Today.

"Este destul de bine stabilit că stresul poate duce la evenimente cardiovasculare, cum ar fi atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale", a declarat Dr. Nishant Shah, cardiolog și profesor asistent de medicină la Duke University School of Medicine și Duke Clinical Research Institute, care nu a fost implicat în studiu. "Este unul dintre primele studii care au corelat nu numai informațiile clinice, ci și imagistica creierului pentru a înțelege mecanic ce se întâmplă", spune acesta.

Cercetătorii au analizat datele unui sondaj realizat pe mai mult de 50.000 de persoane și au studiat relația dintre consumul de alcool și evenimentele cardiovasculare majore.

Autorii au studiat, de asemenea, imagistica creierului a aproximativ 750 de persoane care consumă ușor până la moderat alcool și au găsit o semnalizare redusă în amigdală, care este partea creierului asociată cu răspunsurile la stres.

Nu este clar ce tipuri de alcool au fost consumate de participanții la studiu sau cât de des, a spus Shah, ceea ce poate fi una dintre limitările studiului. "Recomandăm oamenilor să-și ia timp pentru ei înșiși și să se concentreze pe relaxare și să încerce să-și ia timp pentru toată agitația pe care viața de zi cu zi tinde să o aibă", a spus el arătând că sunt destule tehnici de relaxare și fără consum de alcool.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent