Zgomotul de fundal al televizorului afectează dezvoltarea copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi părinţi ştiu că nu este indicat să-şi lase copiii la televizor pentru mult timp, însă psihologii avertizează că cei mici sunt afectaţi inclusiv atunci când se află într-o cameră în care aparatul stă deschis ore întregi.

Televizorul face parte din viaţa de zi cu zi, iar despre efectele nocive ale utilizării în exces a acestuia asupra sănătăţii fizice şi psihice s-au realizat şi se realizează în continuare studii, care nu fac decât să reconfirme faptul că trebuie să limităm cât mai mult această formă de divertisment.

În urma unor studii recente s-a ajuns la concluzia că şi atunci când părinţii conştientizează faptul că-şi lasă prea mult copiii în preajma televizorului, aceştia nu iau măsuri pentru a remedia situaţia, conform psichologytoday.com. Obiceiurile familiale, stresul de zi de zi, dar şi dependenţa pe care adulţii o dezvoltă, la rândul lor, faţă de privitul la televizor, sunt numai câteva dintre motivele care îi fac să ignore modul în care televizorul le poate afecta copiii.

Infiltrarea televizorului în viaţa de familie presupune ca timpul petrecut împreună de părinţi şi de copii să se defăşoare din ce în ce mai mult în prezenţa unui aparat care stă deschis în permanenţă sau timp de mai multe ore, chiar dacă nu sunt urmărite anumite programe. Iar această expunere indirectă la televizor are şi ea părţi negative, în special la copiii de vârstă mică, începând de la 8 luni.

Astfel, un studiu efectuat sub îndrumarea  profesorului asistent Jessica Taylor Piotrowski, cercetător în cadrul Şcolii de Cercetare a Comunicării de la Universitatea din Amsterdam, în Olanda, a arătat că micuţii cu vârste sub 2 ani sunt expuşi la televizorul din fundal aproximativ 5.5 ore pe zi, mai mult cu o oră decât copiii cu vârste mai mari.

Calitatea comunicării scade dramatic 

Explicaţia este simplă, părinţii, bonele sau buncii se plictisesc atunci când au grijă de micuţi şi încearcă să mai arunce un ochi şi la emisiunea preferată în timp ce supraveghează copilul. Numai că această expunere indirectă reduce atenţia pe care copilul o acordă jocului, activitate care este extrem de important în dezvoltarea capacităţilor cognitive şi sociale. Atunci când jocul este înterupt în mod repetat şi atenţia copilului este distrasă în mod constant, acest lucru se reflectă asupra formării gândirii logice şi a creativităţii, formele de joc desfăşurate în prezenţa  televizorului fiind mult mai puţin dezvoltate. Copiii care au crescut cu televizorul deschis pot avea probleme de concentrare la grădinţă sau la şcoală, deficitul de atenţie fiind o problemă cu care se confruntă elevii din ziua de azi.

De asemenea, interacţiunea dintre copil-părinte are de suferit, aceasta fiind o altă componentă importantă în formarea viitorului adult, relatează psychologytoday.com. Astfel, în prezenţa televizorului părintele nu mai participă activ la jocul copilului, nu mai este atent la ceea ce este întrebat, intervine iritarea şi dorinţa adultului de a nu mai fi bătut la cap. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani