Un băieţel de patru ani are IQ-ul lui Einstein

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puşti din Marea Britanie a devenit mândria părinţilor şi a profesorilor, după ce specialiştii în neurologie au descoperit că are coficientul de inteligenţă 160, similar cu al fizicianului Albert Einstein.

 Perspicacitatea micuţului Sherwyn Sarabi este uimitoare, spun specialiştii, performanţe asemănătoare fiind întâlnite în cazul celebrului Bill Gates sau fizicianului englez Stephen Hawking. Chiar dacă are numai patru ani, Sarabi a fost deja inclus în clubul Mensa, alături de cei mai inteligenţi oameni de pe glob, relatează „Daily News“. 

Rudele au remarcat că băieţelul este înzestrat de la mama-natură încă de când acesta avea zece luni şi rostea deja, fără prea mare efort, cuvinte şi frânturi de propoziţii. Psihologul care l-a testat pe Sherwyn a spus că scorul înregistrat - cel mai ridicat pe scara Wechsler - arată că are un „nivel foarte ridicat al inteligenţei“. 

„Este incredibil de talentat şi are un vocabular extrem de bogat, ca să nu mai vorbesc de abilităţile sale sociale. Vârsta sa mentală este de opt ani şi nouă luni, adică de două ori mai mare decât în realitate“, argumentează psihologul Peter Congdon. Sherwyn studiază, în prezent, la Rastrick Independent School din Yorkshire, alături de elevi mai mari decât el. Până în prezent, micuţul geniu a reuşit să citească 190 de cărţi, dar preferata sa rămâne Enciclopedia

Citeşte şi:

Copiii din noile generaţii sunt din ce în ce mai inteligenţi 

Primul născut este mai inteligent decât fraţii săi 

PARADOX Cel mai deştept om din lume, cu un IQ de 300, a murit şomer 

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie