Sexul, medicamentul-minune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O viaţă sexuală activă scade drastic riscul apariţiei depresiilor.

Sexul te face să te simţi bine, îţi menţine relaţia de cuplu în parametrii normali, dar te şi fereşte de numeroase afecţiuni. Se poate spune că este un medicament minune.

Spune ADIO stresului

Stresul e una dintre problemele de care nu reuşeşti să scapi şi care ţi-a dat viaţa peste cap? Ei bine, rezolvarea acestei stringent probleme stă chiar în mâinile tale. Sexul te poate ajuta să-i spui stresului ADIO. Cum aşa? Potrivit cercetătorilor, după o partidă de sex, organismul devine mult mai relaxat. În plus, o viaţă sexuală activă scade drastic riscul apariţiei depresiilor. În concluzie, nu sări peste această activitate care va ţine stresul la o distanţă considerabilă faţă de tine.

Menţine inima sănătoasă

Beneficiile sexului sunt numeroase. Se pare că această activitate poate meţine inima în perfectă stare de funcţionare. Astfel, te ţine departe şi de bolile cardiovasculare. Specialiştii în domeniu spun că sexul practicat de cel puţin trei ori pe săptămână te va ajuta să reduci apariţia atacurilor de cord cu 50%. Aşa că, încercaţi să aveţi o viaţă sexuală activă.

Află pe clicksanatate.ro mai multe beneficii ale sexului!

Primele semne de avertizare a glicemiei mărite

5 cauze ale sindromului de gură uscată

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online