Şapte lucruri mai puţin cunoscute despre prezervative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă bine cunoscutele sale atribute, precum protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală şi evitarea unei sarcini, câte alte informaţii despre prezervative mai cunoaşteţi? Ediţia electronică a revistei Cosmopolitan prezintă o listă de curiozităţi despre acesta.

1. Doar 5% dintre bărbaţi folosesc prezervativul. Este o medie făcută la nivel global, în care se iau în considerare şi ţările foarte sărace în care nu se foloseşte deloc, dar tot este o medie foarte mică. Mai ales dacă ţinem cont că ţinta este un procentaj de 100%.

2. Sunt patru tipuri diferite de prezervative. Pe lângă cele din latex, dar există şi unele speciale, pentru persoanele cu alergie la latex. Pentru aceste persoane există prezervativele din poliuretan, iar pentru cei care au alergie la ambele substanţe, există prezervative din intestine de miel. Dacă nici una din variante nu vă încântă, puteţi apela oricând la prezervativele pentru femei.

3. Trebuie să mulţumim pneurilor pentru prezervativul modern. Procesele de vulcanizare a cauciucului ale lui Charles Goodyear au condus la apariţia primului prezervativ, în 1855.

4. Prezervativele nu au suferit nici o modificare din momentul în care au fost inventate. Indiferent de evoluţia ştiinţei şi a metodelor de fabricare, prezervativul din zilele noastre a rămas neschimbat din momentul în care a fost inventat.

5. De regulă, prezervativele nu afectează calitatea actului sexual. Sondajele arată că, de cele mai multe ori, cuplurile erau la fel de satisfăcute de partidele de sex, indiferent dacă foloseau sau nu prezervativul. Aşa că nu mai acceptaţi scuza cu „nu îmi place cum se simte”.

6. Femeile cumpără aproape jumătate din cantitatea de prezervative vândute. Chiar dacă nu le sunt destinate, femeile asigură 40 de procente din vânzările de prezervative. Ceea ce e bine, asta însemnând că una din două femei e pregătită să facă sex.

7. Doar o treime din elevii de liceu sunt învăţaţi să folosească prezervativul. Acesta este un lucru rău şi nu doar pentru că astfel ar evita momentele jenante apărute când trebuie să îl ruleze pentru prima dată ci şi pentru că tinerii care primesc lecţii despre prezervativ ajung să îl şi folosească.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice