Relaxaţi-vă! Părinţii stresaţi au copii stresaţi!

Preocupaţi de înregistrarea fiecărei fapte „măreţe” a copilului, mulţi părinţi uită să se relaxeze şi să lase lucrurile să mai curgă şi de la sine. Toată această agitaţie şi nervozitate se transmite copiilor. Părinţii stresaţi vor avea copii stresaţi. 

Expertul în educaţie, Ellen Galinski, dă ca exemplu rezultatele unui sondaj în cadrul căruia copiii erau întrebaţi care este mesajul pe care vor să-l transmită părinţilor. Majoritatea răspunsurilor conţineau sfaturi de genul «trebuie să se odihnească» şi «să fie mai puţin stresaţi», relatează „The Globe and Mail”. 

Părinţii dau exemplu de comportament anxios propriilor copii. Uşor de spus, greu de corectat. Iată ce ar trebui să faceţi pentru a scădea propriul nivel de stres şi, ulterior, pe cel al copiilor.

Observaţi momentul în care nivelul stresului începe să crească

 „Încercaţi să recunoaşteţi stresul în comportamentul copiilor. Se manifestă diferit de la un copil la altul. Unii se închid în sine, alţii ţipă, unii au atacuri de panică şi alţii îşi varsă nervii pe ceilalţi”, explică Lauren Crossley, expert în tehnici de relaxare pentru mămici şi fondatoare a Opti-Mom.

Dar nici să nu cădeţi în cealaltă extremă. „Nu-i sufocaţi! Dacă sunteţi stresaţi, nu înseamnă că şi copii sunt la fel. Ei nu au aceeaşi dezvoltare emoţională ca a unui adult şi încercarea de a-i încadra într-un anumit comportament le poate creşte nivelul de agitaţie”, adaugă Lauren.

Încetaţi cu cicăleala! 

Cui îi place să îi stea şeful în spate şi să îl bată la cap? „Un factor stresant pentru copii este cicăleala părinţilor”, spune psihoterapeutul Alyson Schafer. Sfatul ei este să aşteptăm puţin înainte de a începe cu instrucţiunile. Poate copilul tocmai voia să-şi ridice lucrurile de pe jos, dar cicăleala îl opreşte din drum. „De câte ori ţi-am spus să faci asta? Mereu îţi laşi lucrurile în drum!”  Toate propoziţiile astea pot fi înlocuite de cuvântul „ghiozdan”, sau, şi mai bine, doar arătaţi spre obiectul dorit. 

Nu trebuie să faceţi tot ce vă cer! 

Răspunsul normal, la orice mică rugăminte a copiilor, este să lăsaţi totul baltă şi să vă supuneţi. „Fă-ţi singur sandvişul!”  Încercaţi să îi responsabilizaţi. Rugaţi-i să facă singuri. Ei au foarte multă energie şi este foarte amuzant să contribuie cu câte ceva, cât de mic, la organizarea casei. „Dacă nu îi faceţi să se simtă folositori, îşi vor găsi ei un mod de a fi nefolositori”, spune Beverly Cathcart-Ross de la Reţeaua Părinţilor din Toronto, Canada.

Renunţaţi la obsesia privind ora de culcare

Când un copil atinge o anumită vârstă (să spunem când începe să intre în adolescenţă, cam pe la 12 ani) trebuie să încetaţi cu ora fixă de culcare. Adolescenţii sunt nişte creaturi ciudate care nu apreciază încă frumuseţea culcatului devreme. 

Dacă în timpul şcolii o oră rezonabilă de culcare îi face să ajungă la timp, a doua zi, la ore, în timpul vacanţelor nu îi mai stresaţi şi lăsaţi-i un pic mai mult în anumite seri. Poate vor să vedeţi împreună un film sau să citească romanul preferat, în cazul cel mai fericit.

Renunţă la aşteptările foarte înalte

Încetaţi să îi mai presaţi, pentru că îi veţi face să se îndoiască de orice plăcere, hobby sau interes. Mulţi părinţi le dictează copiilor felul în care ar trebui să-şi trăiască viaţa, să-şi facă alegerile de viitor („nu vrei să treci prin ce-am trecut eu”). În ceea ce priveşte activităţile extra-şcolare, părinţii tind să îi aglomereze în ideea că, la un moment dat, le vor mulţumi. Cei mai de succes oameni ai lumii nu au fost forţaţi să facă lucrul la care au devenit cei mai buni. 

Gândiţi-vă la Mircea Eliade! În ciuda părinţilor săi, care erau îngrijoraţi de faptul că-şi pune în pericol vederea, el a continuat să citească cu pasiune. A devenit scriitor, filosof, istoric al religiilor şi profesor (dar aproape orb la 75 de ani) şi rămâne unul dintre cei mai cunoscuţi români, chiar şi în zilele noastre. Mircea Eliade este cel care şi-a forţat limitele, nu părinţii lui.