Minorii de pe Facebook mint în privinţa vârstei lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ trei sferturi din publicul minor care navighează pe reţelele de socializare minte în privinţa vârstei deţinute FOTO Reuters

Peste 80% dintre minorii care au conturi pe site-ul de socializare Facebook mint în privinţa vârstei pe care o au, potrivit autorităţii care reglementează publicitatea din Marea Britanie.

Autoritatea de supraveghere a publicităţii din Marea Britanie (ASA) a descoperit această problemă în timp ce realiza un sondaj despre spoturile publicitare preferate de tineri. Sondajul a arătat că 83% dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, care au fost monitorizaţi cu privire la timpul pe care îl petrec pe internet, s-au înregistrat pe reţelele de socializare cu vârste false, relatează publicaţia „The Guardian“.

Deşi doar 40% dintre copiii care au participat la acest studiu aveau peste 18 ani, unii dintre nu s-au sfiit să susţină, pe Facebook, că au 88 de ani.

„Vom ridica această problemă companiilor care deţin platforme de socializare pe internet“, a spus directorul executiv al ASA, Guy Parker. „În cazul în care publicitarii şi companiile de social-media ştiu despre tehnica folosită de copii, ele nu ar trebui să aibă un rol important în a stopa acest fenomen?“, a întrebat acesta.

Pe de altă parte, Parker a spus că ASA intenţionează să poarte discuţii cu companiile care deţin reţele de socializare pe internet pentru a le arăta că trebuie introduse reguli de protecţie „mult mai dure“ decât cele folosite în prezent.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne