Cum ajuţi un adolescent cu depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poate fi vorba de depresie la un adolescent care are simptome ca supărarea, inapetenţă sau apetit exagerat, tulburări de somn.

„Nimeni nu mă înţelege”, „şcoala nu ajută la nimic” sau „viaţa nu are niciun rost” sunt câteva dintre teoriile în care cred adolescenţii depresivi şi care ar trebui ca părinte, să te neliniştească. Nu neglja simptomele depresiei la copil şi nu uita că aceasta este o problemă serioasă, care îi influenţează adolescentului aproape toate aspectele vieţii.

Considerată mai ales o afecţiune caracteristică adulţilor, depresia îi afectează în egală măsură şi pe adolescenţi. Marcată de atitudini negativiste şi de nepăsare, depresia este adeseori confundată cu o etapă de criză specifică adolescenţei.

De cele mai multe ori, comportamentul adolescentului depresiv este asemănător cu cel al unui adult în aceeaşi situaţie: este trist, izolat, descurajat, iritabil şi are tendinţe de subapreciere. De regulă, poate transmite o impresie de agresivitate şi desconsiderare faţă de ceilalţi, mai ales faţă de părinţi.

Iată cum îi recunoşti depresia!

Nu orice schimbare de dispoziţie este o depresie. Vorbim despre această tulburare atunci când un adolescent prezintă cinci sau mai multe dintre următoarele simptome, pe o perioadă de cel puţin două săptămâni: supărare, lipsă de interes sau de plăcere, tristeţe, lipsa poftei de mâncare sau, dimpotrivă, un apetit exagerat, unele tulburări de somn, lipsă de energie sau oboseală, sentimente de vină sau de inutilitate, dificultăţi de concentrare, izolare faţă de părinţi şi faţă de prieteni, dezinteres faţă de şcoală şi alte activităţi zilnice, lipsă de entuziasm şi motivare, oboseală, gânduri repetitive de moarte sau de sinucidere. 

Din ce cauză apare?

Uneori poate fi dificil de identificat o cauză precisă a depresiei. Există însă unele evenimente traumatizante care o pot declanşa: pierderea cuiva drag, o decepţie amoroasă, divorţul părinţilor, mutarea la altă şcoală, insuccese şcolare sau unele boli. Tinerii singuratici, care nu reuşesc să se adapteze sau să îşi facă prieteni, cei care nu au cui să îşi descarce sufletul, cei care se simt în permanenţă complexaţi de unele defecte fizice sunt posibili „candidaţi” la deprimare.

Află pe clicksanatate.ro ce poţi face pentru adolescentul tău!

Spirulina, leac contra ficatului gras

3 paşi pentru accelerarea metabolismului

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple