Topul celor mai sănătoase legume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din alimentaţia zilnică nu trebuie să lipsească legumele, acesta este sfatul pe care oferă medicii şi pe care-l auzim de foarte multe ori la televizor. Este adevărat că legumele sunt parte din dieta echilibrată, însă iată care sunt cele mai sănătoase.

Ceapa

Ceapa conţine antioxidanţi şi multe alte substanţe nutritive esenţiale, fiind folosită în aproape toate felurile de mâncare, despre care se spune că previne mai multe afecţiuni. Dar ea ar trebui mâncată şi crudă, deoarece în timpul gătitului îţi pierde din proprietăţi. ce zici de o salată de roşii, ceapă crudă, ardei gras şi puţin suc de lămâie? Delicios, nu-i aşa?

Porumb

Potrivit unui studiu apărut în Jurnalul de Alimentaţie Agricolă şi Chimie, porumbul care este fiert mai mult are mai mare nivelul de antioxidanţi, inclusiv luteina, care este benefică pentru sănătatea oculară.

Mazăre

Consumul zilnic de mazăre verde împreună cu alte legume reduce semnificativ riscul de cancer de stomac, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Internaţional al Cancerului. Include mazărea în dieta ta cât mai des cu putinţă.

Varză

Bogată în vitamina C, varza este o legumă foarte sănătoasă. Iar proprietăţile antioxidante pe care le conţine scad nivelul de LDL, cunoscut sub numele de colesterol rău. Dacă îţi place varza, include în alimentaţie de cel puţin două ori pe săptămână.

Află ce alte legume trebuie să incluzi în alimentaţia ta pe clickpentrufemei.ro.

Super-dieta cu legume

Leacuri rapide cu oţet de mere

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete