VIDEO MWC 2013: Televizorul care studiază utilizatorul - Intel îşi construieşte o bază de date influentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intel experimentează cu programele de recunoaştere facială. FOTO Niriel/Flickr

La Mobile World Congress din Barcelona a fost prezentată tehnologia de mâine care va urmări utilizatorii, le va învăţa obiceiurile şi le va face un profil complet. Este propusă de Intel şi se bazează pe programele de recunoaştere facială, iar echipamentul de monitorizare vine într-un televizor.

Intel a anunţat la mijlocul lunii februarie că se orientează spre domeniul televiziunii online, scria The Verge. Informaţiile au fost confirmate de Erik Huggers, administrator general al Intel Media, televiziunea prin Internet se va face până în 2014. Pentru aceasta ei pregătesc hardware nou şi în întregime supervizat de Intel.

Serviciul va avea foarte multe funcţii, după cum a spus Huggers, de la televiziune live şi alt conţinut de acelaşi tip la aplicaţii ca pe televizoarele Smart de la Samsung. Partea mai interesantă este că echipamentul propriu-zis va include şi o cameră video (poate fi oprită) şi va fi folosită pentru a învăţa obiceiurile de consum al utilizatorilor, posibil pentru afişarea publicităţii de interes pentru fiecare om.

La întrebarea „De ce intră Intel într-un aşa domeniu?“, Huggers a spus că producătorul vrea să fie în contact direct cu consumatorul. Asta după ce la Consumer Electronics Show 2013 şi-a prezentat planurile de a dezvolta un sistem de recunoaştere facială şi de urmărire a utilizatorului. Desigur, utilizatorul ar putea acţiona diverse echipamente electronice doar prin gesturi faciale, spre exemplu, sau prin mişcarea ochilor. 

Planul Intel a devenit puţin mai clar la MWC 2013 din Barcelona, când şi-a prezentat televizorul cu tot cu cameră. Tot The Verge a relatat despre cam ce poate acest sistem de face recognition. Intel a furnizat setul, iar Vodafone a făcut o demonstraţie. Întâi de toate, părţile evidente: camera video poate recunoaşte genul, monitorizează cât timp te-ai uitat la ecran şi de câte ori. În teorie, aceste date i-ar ajuta pe cei de la Intel, şi oricine ar mai dezvolta o astfel de afacere, să-ţi afişeze publicitate potrivită intereselor tale.

După cum se vede în videoclipul de mai sus, peste faţă vine o matrice, ţi se recunosc trăsăturile mai mult sau mai puţin unice şi în funcţie de gen vei vedea o reclamă teoretic mai potrivită gusturilor tale (sau cerinţelor tale de consumator). În definitiv e bine, dacă tot nu se poate scăpa de reclamă, măcar să fie potrivită. 

Echipamentul Intel însă are şi un scop mai larg, de înţeles de altfel: adunarea informaţiilor într-o bază de date dintre cele mai mari. Google Glass, bătălia pe piaţa tehnologie se va da pe temeiul cine are mai mulţi utilizatori în baza de date sau în funcţie de câte informaţii deţin companiile despre cei pe care îi au.

Televiziunea prin Internet este o idee bună pentru Intel, nu mai depinde de cablişti. Oferă şi aplicaţii, astfel că paleta de conţinut este mult mai largă. Şi acesta este abia începutul. Dar nu baza de date este dăunătoare, ci folosirea ei. Rămâne de văzut cum va folosi Intel tot ceea ce tocmai se apucă să înveţe.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova