Una dintre cele mai puternice companii din China vrea să construiască un centru regional în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, premierul României, a fost prezent la aniversarea a 10 ani de când Huawei e în România. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Compania chineză Huawei a impresionat în 2013 cu cel mai subţire telefon din lume, iar acum anunţă că vrea să construiască un centru regional în România.

Compania chineză de telecomunicaţii Huawei va investi în programe de cercetare şi educaţie în România, urmând să înfiinţeze şi un centru regional la Bucureşti, notează Mediafax, citându-l pe Victor Ponta, prim-ministrul României. Guvernul s-a angajat să sprijine aceste investiţii.

Memorandumul de înţelegere cu Huawei Technologies, aprobat de Guvern vineri, prevede acordarea de către România a suportului necesar pentru extinderea activităţilor comerciale ale Huawei, dar şi angajamentul Huawei pentru investiţii locale în viitor. Solicitat să precizeze ce fel de ajutor va fi acordat companiei chineze, premierul Ponta a declarat că memorandumul va fi făcut public.

„Da, o să publicăm memorandumul. Este vorba despre investiţii în cercetare şi educaţie, programe de cercetare şi educaţie, inclusiv un centru regional la Bucureşti“, a explicat Ponta. Huawei a devenit unul dintre jucătorii esenţiali de pe piaţa de telecomunicaţii datorită vânzărilor foarte mari în China. În România, cel mai bun smartphone pe care îl oferă este Ascend P6, o combinaţie dintre dispozitivele cu Android şi iPhone.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”