Tehnologia în 2012: Blackberry 10 a captat atenţia, Facebook s-a listat la bursă şi Apple a lansat iPad Mini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul viitor ar putea marca revenirea cu succes a terminalelor Blackberry pe piaţă. FOTO tinhte.vn

Ziua apocalipsei a venit fără ceva major, Pământul este încă aici, încă întreg, astfel că e un moment bun de revăzut momentele care au marcat tehnologia şi Internetul în 2012. De la Blackberry 10 la Apple şi de la Kim Dotcom la cine controlează Internetul.

Oamenii şi companiile Internetului

Kim Dotcom a debutat în 2012, se poate spune, cu stângul. A fost arestat la începutul anului, iar MegaUpload, domeniul care i-a adus banii şi l-a făcut celebru, a fost închis, notează „The Telegraph“. Totuşi, el n-a renunţat, pregăteşte lansarea unui nou serviciu de divertisment - Mega - pentru începutul lui 2013. Însă Dotcom nu are o situaţie clarificată în ceea ce priveşte extrădarea lui în SUA, fiind, deocamdată, în Noua Zeelandă.

Google s-a extins, în 2012, pe tot mai multe pieţe. A lansat Nexus 7, produsă de Asus, care s-a vândut în câteva milioane, a lansat Nexus 10 împreună cu Samsung şi în Kansas, SUA, a debutat în domeniul furnizorilor de Internet cu serviciul Fiber. Google+, reţeaua socială a gigantului online, a ajuns la 500 de milioane de membri, iar pentru 2014 a anunţat proiectul „Google Glass“. În România, însă, a avut şi o mică problemă cu un hacker algerian, dar a adăugat comunismul în proiectul dedicat perioadelor tulburi ale ultimului secol.

Facebook s-a crezut mare şi a vrut să fie mai mare, astfel ca a intrat pe bursă, dar odată cu asta, a venit şi dezastrul preţului acţiunilor care a tot scăzut, cu aproape jumătate din preţul inţial, până la stabilizarea din prezent. Mai mult, Timeline-ul a fost introdus tuturor utilizatorilor, achiziţia Instagram s-a finalizat, a trecut de un miliard de utilizatori şi aplicaţia Facebook Messenger are tot mai multe funcţionalităţi. Dar 2012 a venit şi cu un nou regulament pentru reţeaua socială, neprimit prea bine de către utilizatori.

După ce în ultimii ani a primit tot mai multe lovituri şi profitul a scăzut semnificativ, RIM a reuşit să fascineze piaţa din nou. Cel puţin pe hârtie, Blackberry OS 10 a generat interes din partea experţilor şi utilizatorilor, iar lansarea acestuia va avea loc, împreună cu o suită nouă de terminale, la începutul anului viitor.

Producătorii de ieri şi de azi

Apple a venit, la începutul anului, cu iPad 3 cu ecran Retina, în vară a anunţat iOS 6, cea mai nouă versiune a sistemului de operare mobil, iar la începutul toamnei a lansat noul său telefon, iPhone 5. Odată cu această lansare, a venit şi aplicaţia Apple Maps care nu a impresionat utilizatorii, ba dimpotrivă. Tim Cook a trebuit să-şi ceară scuze public şi Scott Forstall, vicepreşedintele iOS, a plecat. Spre finalul anului, compania a introdus iPad Mini, iPad 4 şi a mai primit o lovitură de moral de la Google prin aplicaţia de hărţi descărcată în 48 de ore de 10 milioane de ori şi motivul pentru care iOS 6 a (re)devenit de interes.

Pentru Microsoft, 2012 a fost anul în care a debutat pe piaţa producătorilor de echipamente. Surface este primul produs al companiei şi vine, până în 2013, doar cu Windows RT. Microsoft a mai lansat şi Windows Phone 8, având parteneriate cu HTC, Nokia şi Samsung, deocamdată. Mai mult, sistemul de operare Windows a fost actualizat, iar versiunea 8 este orientată mai mult spre interacţiunea prin atingere. Şi, în final, browser-ul Internet Explorer a devenit mai bun, mai competitiv odată cu versiunea 10.

Producătorul sud-coreean Samsung a avut un an bun, dar şi o pierdere semnificativă. Telefonul Galaxy S3 este cel mai popular model, alături de iPhone 5, phablet-ul Note 2 a fost primit destul de bine, dar compania a şi pierdut procesul cu Apple şi trebuie să plătească peste un miliard de dolari. În 2012 a introdus televizoarele cu camere video pentru a urmări gesturile şi compania este lider pe piaţa dispozitivelor cu Android.

Internetul la răscruce de tratate

Iar la final, Internetul. Cine îl deţine? Cine decide asupra libertăţii? Acestea au fost două dintre întrebările la care trebuia să se găsească răspuns în cadrul discuţiilor de la ITU (International Telecommunication Union) - o agenţie a Naţiunilor Unite. Însă Marea Britanie şi SUA au refuzat să semneze un tratat inernaţional care actualiza o înţelegere veche din 1988 în domeniul telecomunicaţiilor. Ţările occidentale s-au temut că astfel state ca Iran, Rusia şi China vor folosi actul ca să sporească cenzura online. Iar aceste trei ţări au refuzat să accepte accesul la telecomunicaţii un drept al omului.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatului ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu!
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."