Pentru pregătirea noilor modele de iPhone, Apple recrutează ingineri HTC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apple pregăteşte o „flotă“ de noi telefoane şi tablete. FOTO Reuters

În ultimii 7 ani, Apple a avut un parcurs constant, a lansat câte un telefon şi câte o tabletă în fiecare an. Anul trecut a riscat cu două telefoane, dar fără ca iPhone 5c să fie altfel, exceptând carcasa de plastic, decât iPhone 5. Acum, Apple angajează ingineri de la HTC şi de la alte companii pentru a lansa mai multe modele.

Apple ar pregăti pentru 2014 mai multe modele de iPhone, iar în Asia a început deja recrutarea inginerilor care o pot ajuta să facă asta. Angajările de până acum, după cum raportează BGR, s-au făcut din rândurile specialiştilor HTC şi de la alte companii taiwaneze. Americanii vor astfel să lucreze mai bine şi cu furnizorii din Asia.

Informaţiile iniţiale au venit de la publicaţia „The Wall Street Journal“ potrivit căreia de la Apple sunt cerute mai multe produse pe care să le poată furniza mai repede. Asta pe fondul schimbării ritmului pieţei în ultimii doi ani. Astfel, Sony lansează câte două smartphone-uri de vârf pe an, Samsung are un smartphone şi un phablet, alături de tablete cu ecran de diverse mărimi, iar LG şi-a făcut un obicei din a avea un phablet înainte de un smartphone. În plus, din China, după cum arată şi raportul Gartner pe tablete, se ridică foarte repede Lenovo.

Apple recrutează în principal pentru Shanghai, unde s-a mutat anul trecut într-un complex de trei clădiri“, notează WSJournal. E foarte probabil că Apple nu va încerca să egaleze numărul de lansări ale Samsung, dar dacă planul acesta se va concretiza, atunci e foarte probabil să vedem cel puţin două telefoane cu dotări diferite şi o schimbare în linia de tablete. Anul acesta ar putea fi cel în care Apple intră pe piaţa phableturilor.


Află mai multe despre Apple: 

Anul 2013 a fost al tabletelor Lenovo, iar Apple domină piaţa premium

Apple şi Tesla, o posibilă alianţă între doi mari inovatori ai lumii tehnologiei

iPhone Air nu apare în imagini oficiale, ci doar într-un design făcut pe calculator: este acesta iPhone-ul pe care ni-l dorim?

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei