„Miner“ în lumea Google: o aplicaţie descărcată de milioane de oameni a produs monede similare Bitcoin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Mineritul“ se face cu mănuşi în vremea monedelor digitale, iar experţii în securitate cibernetică au descoperit două aplicaţii pentru Android specializate în minat digital atunci când îţi încarci telefonul. Asta fără ca tu să vrei să „minezi“ sau fără să câştigi ceva.

Songs şi Prized, iar dacă aceste nume nu-ţi spun nimic, trebuie să ştii că prin ele dezvoltatorii lor s-au asigurat că „minează“ cu ele după Dogecoin şi Litecoin, două monede digitale mai puţin celebre şi valoroase decât Bitcoin. Strategia era simplă: descărcai aplicaţia pe telefonul tău cu Android şi ea începea să-şi facă treaba în momentul în care încărcai telefonul. Songs a fost descărcată în milioane de copii (între unul şi cinci milioane), pe când Prized a ajuns la doar câteva zeci de mii (între 10.000 şi 50.000).

Android Authority informează că specialiştii în securitate informatică de la Trend Micro sunt cei care au descoperit cei doi „mineri“ din Google Play Store. Până acum, creatorii lor se pare că au încasat ceva bani, iar ei s-au folosit de procesoarele şi cipurile grafice din telefoane pentru a-şi face treaba. În general, „minarea“ după criptomonede se face cu computere foarte puternice, consumând foarte mult timp dacă alegi s-o faci pe sisteme mai slabe.

Totuşi, ei au gândit că distribuie efortul, iar la final pot ajunge să aibă un sistem mai eficient decât cel clasic. Sunt computere care se vând şi cu câte 10.000 de dolari bucata doar pentru a „mina“ Bitcoin. Cât priveşte folosirea smartphone-urilor şi tabletelor prin astfel de aplicaţii, utilizatorii afectaţi se poate să fi experimentat timpi mai mici de încărcare, consum mai mare de Internet şi degradarea mai rapidă a bateriei.

„Credem că folosind mii de dispozitive infectate, aceşti infractori cibernetici au strâns ceva bani în dogecoini“, a afirmat echipa Trend Micro. Ei nu au însă o estimare cu privire la suma câştigată. În prezent, 1.000 de dogecoini valorează 60 de cenţi, iar un litecoin se vinde la circa 15 dolari. Ambele monede sunt similare Bitcoin, dar încă nu la fel de puternice.

Află mai multe despre Bitcoin:

Fiscul din Statele Unite ale Americii a decis: Bitcoin nu este o monedă reală

Goldman Sachs analizează Bitcoin: cel mai probabil nu va reuşi drept monedă

Singapore are soluţia pentru a profita de Bitcoin: nu e monedă, e doar produs

Surprize în cazul celui mai mare furt de Bitcoin: compania jefuită spune că a găsit din întâmplare sute de mii de monede

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €