Internetul îi face pe români să mănânce mai mult de la restaurant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Listarea în platforma FoodPanda creşte vânzările restaurantelor.

O analiză derulată de o platformă de livrări mâncare arată cât de mare e impactul în vânzări, când un restaurant ajunge pe internet.

Restaurantele înregistrate pe platforme de comandare mâncare pot avea comenzi de patru ori mai mari, în primul an de la listare, potrivit datelor FoodPanda. Mai mult, creşterea vânzărilor se resimte chiar din prima lună de la listare, indiferent de dimensiunea restaurantului. Astfel, în maximum patru săptămâni de la începerea colaborării cu platforma, restaurantele medii au înregistrat o dublare a comenzilor, iar în cazul celor de dimensiuni mari s-a raportat o creştere a vânzărilor cu până la 40%.

Evoluţia este susţinută şi de creşterea numărului românilor care utilizează platformele de food ordering, atraşi de uşurinţa cu care pot comanda mâncare, atât de pe desktop, cât şi prin intermediul aplicaţiei mobile. Datele companiei mai arată că, după primul an de la înscrierea în marketplace, numărul comenzilor poate fi mai mare cu până la 300% faţă de anul anterior, inclusiv datorită campaniilor de promovare derulate de platformă.

Potrivit şefului FoodPanda, poziţionarea restaurantului în marketplace, în funcţie de pachetul de beneficii negociat, reprezintă un alt factor care trebuie luat în calcul de cei care vor să stimuleze vânzările încă de la demararea afacerilor. Astfel, companiile care optează pentru pachetele cu beneficii suplimentare, care asigură plasarea pe primele poziţii din platformă, au mai multe comenzi decât cele situate pe ultimele locuri. Un alt factor esenţial în creşterea comenzilor prin intermediul platformei de food ordering este reprezentat de introducerea unei promoţii, mai ales că românii sunt stimulaţi de reduceri.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune