Google a schimbat designul Google Play Store

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinul Google Play a ajuns la versiunea 4.0

Google a „redesenat“ magazinul de aplicaţii Google Play. Posesorii de gadgeturi cu Android vor vedea, începând de marţi, un design mai simplu, potrivit CNet.

Noua interfaţă pune accentul pe descoperirea aplicaţiilor şi a conţinutului multimedia. Google a optat pentru designul „plat“, minimalist şi aerisit.

Fundalul este acum mai deschis la culoare iar imaginile sunt mai mari şi sunt aranjate în stilul celor afişate de aplicaţia Google Now.

Schimbarea nu este numai una la nivel vizual. Google Play  grupează conţinutul similar pentru a face procesul de descoperire unul cât mai uşor.

Astfel, utilizatorii care au deschis o aplicaţie vor putea descoperi şi altele similare prin simpla derulare a paginii.

În ciuda faptului că Google Play 4.0 a fost lansat oficial, cei de la Google avertizează că, din cauza aglomerării serverelor, unii utilizatori ar putea primi noua versiune peste câteva săptămâni.

Magazinul de conţinut pentru smartphone-uri al celor de la Google şi-a schimbat denumirea din Android App Store în urmă cu un an, după ce au fost introduse, în afară de aplicaţii, şi melodii, filme sau cărţi.

Google Play Store 4.0 rulează pe dispozitivele care au versiuni de Android de la 2.2 (Froyo) în sus.  Android Jelly Bean (versiunile 4.1 şi 4.2) a ajuns la o cotă de piaţă de 16,5%, iar Gingerbread, cea mai populară versiune, are în jur de 44%.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.


Citeşte mai multe despre Google accesând linkurile de mai jos:

Google lucrează la Babel, un nou serviciu de chat integrat în Gmail şi Google+

Război contra Google: Microsoft, Nokia şi alte 15 firme dau în judecată gigantul online. „Android e un cal troian”

WhatsApp: „Nu negociem cu Google”. Aplicaţia rămâne independentă

Ce câştigă (şi ce pierde) Google de pe urma Facebook Home

Confidenţialitatea, călcâiul lui Ahile de la Google: gigantul online riscă amendă în Uniunea Europeană

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare