FOTO Sony poate stabili un record: noile informaţii despre Xperia Honami arată că acesta ar putea înregistra video 4K

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sony Honami îşi „prezintă“ primele detalii de interfaţă. Încă neoficial. FOTO Adevărul

Sony Xperia Honami pare „decis“ să se arate în fiecare zi în câte un zvon. Acum, sunt prezentate primele detalii de interfaţă şi camera de pe Honami pare gata de 4K. Ar fi o premieră.

Ce trebuie ştiut despre Sony Xperia Honami este că, dacă se confirmă, va avea cea mai bună cameră furnizată vreodată de Sony pe un telefon. Cât despre celelalte dotări, GSMArena informa în luna mai că acest Sony Xperia i1 Honami ar fi dotat cu un procesor Qualcomm Snapdragon 800 la 2,3GHz frecvenţa, o memorie RAM de 2GB şi un display de 5 inci full HD ca pe Sony Xperia Z.

Diferenţa faţă de Sony Xperia Z Ultra, nou anunţata phabletă, ar face-o camera foto de 20 megapixeli cu un procesor de imagine BIONZ şi senzor de 1/1,6 inci, iar lumina ar fi dată de un bliţ xenon. Mai nou, potrivit Xperia Blog, camera ar fi capabilă să înregistreze 4K Ultra HD, noua rezoluţie pe care Sony a introdus-o în televizoarele sale de vârf. Puţin cam greu de crezut, dar în mod cert Sony are tehnologia. Depinde însă dacă o aduce într-un telefon. 

Procesorul Snapdragon 800 ar fi capabil să capteze foarte uşor fotografii la o rezoluţie de 5248 x 3936 pixeli, mulţumită şi unui nou algoritm pentru rezoluţii înalte, şi să înregistreze video la rezoluţie 4000 x 2000 pixeli (4K Ultra HD) cu raţia aspectului de 2:1. Spre exemplu, vechile televizoare CRT au raţia 4:3, cele noi au 16:9. În plus, se pare că această cameră ar fi capabilă de realizat poze la o sensibilitatea ISO de până la 12800.

Interfaţa pare îmbunătăţită şi sunt noi pictograme. Tot în ceea ce priveşte camera foto sunt şi modurile: Bokeh (pentru un prim-plan foarte bun), Info Eye, Manual, Socialcast, Timeshift şi Effect Mode. Se pare că acestea se numesc Xperia camera add-ons. Info Eye e ceva similar City Lens de la Nokia, adică realitatea augmentată pentru oraş.

Desigur, toate acestea ar putea fi false, deşi ar fi o farsă bine dezvoltată, dar şi dacă se dovedesc reale, atunci Sony va avea un dispozitiv foarte bun pentru a concura cu Samsung Galaxy S4 Zoom şi Nokia Lumia 1020. În galeria foto alăturată sunt câteva exemple de ecrane din interfaţa Sony Xperia Honami.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Află mai multe despre noile telefoane cu camere foto bune:

GALERIE FOTO Sony Xperia Honami, viitorul rival al S4 Zoom şi Lumia 1020, apare în imagini spion

FOTO Xperia Honami, telefonul cu cea mai bună cameră foto de la Sony, este confirmat de noi imagini neoficiale

Războiul megapixelilor: Samsung Galaxy S4 Zoom, cel mai bun lucru pentru Nokia

Sony şi-a dezvăluit ultimul produs: Xperia Z Ultra este răspunsul japonezilor la Galaxy Note 2 de la Samsung

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani