FOTO Cum arată cel mai mic telefon din lume, care este de mărimea unui deget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via Business Insider

În ultimii ani, industria smartphone-urilor s-a luat la întrecere în ceea ce priveşte dezvoltarea şi fabricarea unor telefoane cu ecrane cât mai mari, care să încapă cât mai bine în mâinile utilizatorilor. Însă acest caz nu este valabil chiar peste tot. O companie a creat cel mai mic telefon din lume.

Zanco T1 este un telefon creat mai mult în glumă, care te va întoarce înapoi în timp, în anii 2000. Acesta are un ecran minuscul şi o tastatură ”pe măsură”, care se pot dovedi destul de greu de utilizat. Telefonul, însă, este exact ceea ce arată. Un telefon. Nici mai mult, nici mai puţin. Poţi suna de pe el şi poţi chiar şi să trimiţi SMS-uri.

Producţia Zanco T1 este finanţată prin intermediul unei campanii de crowdfunding de pe Kickstarter, care a strâns deja peste 60.000 de dolari, din peste 1000 de comenzi. Printre funcţiile lui Zanco T1 regăsim un port de încărcare USB, un microfon şi un slot de nano SIM. De asemenea, el cântăreşte doar 13 grame.

Atunci când este comparat cu dimensiunile unui iPhone, Zanco T1 este de patru ori mai mic decât terminalul produs de Apple. Telefonul minuscul poate fi folosit cu lejeritate ca un ”backup” la telefonul de zi cu zi şi este ideal pentru ieşirile în oraş, atunci când ai de gând să bei cu o bere mai mult decât ar trebui.

Fotografii via Business Insider

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”