FOTO Cel mai bun designer al Apple a creat o cameră foto Leica unică pe care o vrea vândută cu 6 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câtă Leica poţi înghesui într-un design perfect?

Treptat, Jon Ive a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi oameni ai Apple prin produsele ale căror design l-a creat. Mai nou şi-a pus imaginaţia la lucru în domeniul camerelor foto. A ales un model de la cel mai cunoscut producător şi a venit cu un design pentru acesta. Iată, deci, Leica M by Jon Ive.

Leica M este o cameră foto care se vinde cu circa 7.000 de dolari, poate este puţin mai mic preţul în anumite părţi ale lumii. Iar Jon Ive, omul responsabil de orice produs care a ieşit din „mâinile“ Apple în ultimul deceniu, a vrut s-o schimbe puţin. Puţin cât să-i placă designul. Şi a ieşit cea care se vede în imaginile de mai jos. Aceasta va fi vândută la o licitaţie în noiembrie, iar Ive a lucrat la acest model cu Marc Newsom, un cunoscut designer australian, scrie The Verge.

„Mi se pare destul de ciudat şi neobişnuit să pui atâta pasiune şi energie într-un singur lucru, când ştii că nu va fi produs decât o dată. Dar nu e aşa că e frumos?“, a spus Ive. După cum se observă, filosofia de design după care Apple se conduce a ajuns şi pe camera germană. Beneficiază de un design minimalist, o singură pată de culoare (emblema Leica) şi mii de perforaţii în corpul de aluminiu al camerei.

„Puţini oameni au nivelul de perfecţiune pe care eu şi Ive îl avem“, a spus Newsom. „Toţi cei din această cameră văd aceleaşi lucruri, aceleaşi obiecte, dar eu şi cu Marc vedem ce e în spatele lor“, a continuat Ive. Pentru modelul regândit de Leica M, Newsom şi Ive au creat 561 de modele potenţiale şi au dispus, în anumite faze ale proiectului, de 55 de ingineri ai Apple. Per total, au investit 2.149 de ore în această cameră foto.

E mult, e puţin? Din 7.000 de dolari, Jon Ive speră să ducă această piesă Leica unicată la circa 6 milioane de dolari. Banii ar urma să fie folosiţi în lupta contra SIDA. Cât despre cameră, are un senzor full frame, obiectiv Leica APO-Summicron 50mm f/2.0 ASPH, ecran de 3 inci şi va fi disponibilă spre cumpărare pe 23 noiembrie.

Haide să discutăm, ne găseşti pe pagina Tech Adevărul de pe Facebook 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid