Devirusarea de trei milioane de dolari: cum s-a ajuns la distrugerea de mausuri şi tastaturi din cauza unei infecţii malware

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia pentru Dezvoltare Economică (EDA) din SUA este o agenţie di cadrul Departamentului de Comerţ al SUA care se ocupă cu promovarea dezvoltării economice în regiuni cu probleme, potrivit Wired.co.uk.

În decembrie 2011, Departamentul de Securitate au avertizat atât EDA cât şi Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA) că există o infecţie malware în sistemele lor. NOAA a rezolvat problema în câteva săptămâni.

Cei de la EDA, în schimb, şi-au izolat sistemele de restul lumii, dezactivând chiar şi sistemul care permitea birourilor locale să se conecteze la bazele de date centrale. După asta a fost angajată o firmă privată de securitate pentru a depista infecţia şi pentru a garanta că sistemele sunt imune în faţa altor atacuri. Firma a descoperit viruşi pe şase din sisteme, le-a dezinfectat însă nu a putut da garanţia că nu vor mai exista atacuri.

Un director al EDA, îngrijorat că agenţia ar putea fi atacată de hackerii aparţinând unei entităţi naţionale, a insistat să se instaureze o politică de distrugere fizică a echipamentelor.

Astfel, au fost distruse nu numai computere, dar şi imprimante, camere web, tastaturi şi mausuri. Agenţia nu a reuşit să strice tot echipamentul, deoarece a rămas fără banii necesari acestei operaţiuni.

Costul total al „operaţiunii“ a fost de 2,7 milioane de dolari: 823.000 de dolari au fost cheltuiţi pe firma de securitate, 1.061.000 au fost daţi pe o infrastructură temporară şi 4.300 de dolari au fost cheltuiţi pe distrugerea echipamenteleor de 170.500 de dolari. 668.000 de dolari au fost plătiţi firmei de securitate pentru a ajuta la dezvoltarea unei strategii pe termen lung.

Agenţia a demonstrat că proasta înţelegere a tehnicii – închiderea serverelor pentru că unele e-mailuri conţineau malware, cu toate că nu exista riscul ca aceastea să se infecteze – şi alarmismul pot duce la pagube uriaşe.

Malware-ul descoperit era comun. Nu existau semnele unei infecţii noi, persistente, şi nici indicii că atacul ar fi provenit din partea unor state.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani