Compania Google, condamnată la despăgubiri de 425 de milioane de dolari pentru încălcarea vieții private

0
Publicat:

Compania Google a fost condamnată miercuri în Statele Unite să plătească 425,7 milioane de dolari despăgubiri către aproape 100 de milioane de utilizatori pentru încălcarea vieţii lor private, conform deciziei unui juriu al unei curţi federale din San Francisco.

Google FOTO: Shutterstock

Gigantul web, care a anunţat că va face apel, a fost găsit vinovat de încălcarea vieţii private în conformitate cu legea californiană, pentru că a continuat să colecteze datele private ale acestor utilizatori chiar dacă aceştia dezactivaseră această opţiune, a concluzionat juriul la sfârşitul unui proces început la mijlocul lunii august, scrie News.

Cazul decurge dintr-o acţiune colectivă intentată în iulie 2020.

Reclamanţii, dintre care aproximativ 98 de milioane au fost recunoscuţi de instanţă, dezactivaseră parametrul „Activitate pe web şi în aplicaţii” şi un alt subparametru de urmărire. Astfel, ei refuzau colectarea datelor rezultate din utilizarea serviciilor populare ale gigantului web, precum browserul Chrome, Google Maps sau Google News.

„Promisiunile şi garanţiile Google în materie de confidenţialitate sunt minciuni sfruntate”, au declarat avocaţii reclamanţilor în timpul procesului.

Această decizie ignoră modul de funcţionare a produselor noastre şi vom face apel”, a declarat José Castaneda, purtătorul de cuvânt al Google, contactat de AFP.

„Instrumentele noastre de confidenţialitate permit utilizatorilor să controleze datele lor, iar atunci când dezactivează personalizarea, noi respectăm alegerea lor”, a adăugat el.

Grupul susţine că datele colectate după dezactivarea parametrului de urmărire nu permit identificarea utilizatorilor.

Filiala Alphabet se află de mult timp sub presiune pentru a găsi un echilibru între difuzarea de reclame profitabile, care stau la baza succesului său financiar, şi protejarea vieţii private a utilizatorilor.

Gigantul din Silicon Valley se străduieşte astfel să înlocuiască cookie-urile, acele mici fişiere care permit urmărirea activităţii online şi o mai bună direcţionare a reclamelor, cu un mecanism mai puţin intruziv, dar la fel de eficient.

În Franţa, Google a primit miercuri o amendă record de 325 de milioane de euro pentru încălcări legate de cookie-uri şi publicitate.

Această sancţiune i-a fost aplicată de autoritatea franceză de control al respectării vieţii private (CNIL), care îi reproşează că a afişat reclame în e-mailurile utilizatorilor francezi de Gmail fără consimţământul acestora şi pentru lipsa de informaţii privind utilizarea cookie-urilor şi a trackerelor de navigare.

Este a treia oară, în ceea ce priveşte cookie-urile, când autoritatea franceză sancţionează „neglijenţa” grupului, care a fost amendat în 2020 cu 100 de milioane de euro, apoi în 2021 cu o nouă amendă de 150 de milioane.

Decizia pronunţată la San Francisco vine la o zi după cea a unui judecător federal din Washington, care a dat câştig de cauză Google, respingând cererea guvernului american de a obliga grupul să vândă browserul său web Chrome într-un proces antitrust.

Mai multe pentru tine:
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Gafa Gretei Thunberg: a folosit fotografia dramatică a unui ostatic israelian într-o postare pro-palestiniană
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Interesele familiei Trump au prelungit războiul din Gaza cu un an. Dezvăluirea unui ziarist american
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”