Casele inteligente, între utopia din filmele SciFi şi constrângerile realităţii. Cum ne pun în pericol creierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casele inteligente sunt noua modă şi tot mai mulţi producători se alătură mişcării. Însă cei care suferă consecinţele sunt utilizatorii care trebuie să se adapteze noului val.

După telefoane, maşinile, casele, ceasurile şi ochelarii devin obiecte inteligente capabile să se conecteze la Internet şi să rămână în permanenţă legătură cu utilizatorul. O casă complet automatizată e un vis vechi al omenirii, exprimat prima dată în filme, dar realitatea s-ar putea să nu arate atât de bine. Doctorul Sanjay Sarma, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), citat de NBCNews, a preconizat că o casă inteligentă ar putea fi gata în următorii cinci ani.

Astfel de case inteligente sunt pline cu becuri, sisteme de securitate, televizoare, frigidere şi alte aparate conectate între ele şi conectate la dispozitivele mobile, cum ar fi tableta, telefonul sau chiar ceasul pe care un om l-ar purta la mână în viitor. Ele se integrează în ceea ce se numeşte „Internetul lucrurilor“ şi potenţialul nu e deloc mic. Un studiu al Juniper Research arată că de la 1,4 miliarde de dolari în 2013, această piaţă va ajunge la 19 miliarde până în 2018. Nici maşinile nu vor fi uitate, vor deveni autonome, vor comunica cu telefonul şi casa şi vor avea sistem de operare.

Mult „tech“, şi mai mult efect

„Problema [cu această dezvoltare] e că nu a evoluat şi creierul pentru a procesa toată această informaţie în acelaşi timp. Noi am evoluat într-un mediu în care fiecare sunet, fiecare mişcare erau importante, ne-ar fi putut salva viaţa de un prădător“, afirmă Earl Miller, profesor în neuroştiinţă la MIT. Unii oameni consideră că ei se descurcă să gestioneze mai multe lucruri în acelaşi timp, dar, de fapt, nu fac decât să treacă de la o acţiune la alta, fără a fi simultane.

„Cu cât sunt mai multe lucruri, cu atât e mai greu să te concentrezi pe unele în mod special“, mai zice Miller. Asta nu înseamnă însă că omul nu ar putea folosi o casă inteligentă sau nu se poate înconjura de gadgeturi, doar că are nevoie de organizare şi acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. „Personal, sunt un tehnofil. Sunt multe lucruri pozitive pe care le aduce tehnologia. Google Glass şi alte dispozitive au potenţialul de a ne îmbunătăţi realitatea şi să ne ajute să luăm decizii mai repede, mai informaţi“, susţine Edward Vogel, profesor în psihologie şi neuroştiinţă la Universitatea din Oregon.

Soluţia lui Vogel este şi mai multă tehnologie. Mai precis, el mizează pe faptul că dacă anumite lucruri nu mai ţin de deciziile oamenilor, atunci se vor putea concentra relativ uşor asupra unora de interes mai mare. „Oamenii iubesc tehnologia [...]. Nu vom mai putea băga vreodată duhul acesta în lampa sa“, mai declară Vogel.

Peter Bright, într-un editorial pentru „ArsTechnica“, mai identifică o problemă în această mare de gadgeturi: lipsa de actualizări din partea producătorilor prin care să fie evitate problemele de securitate sau erorile. „Să înlocuiesc un televizor de altfel foarte bun doar pentru că ultima aplicaţie pentru filme nu mai merge la fel de bine este o risipă de resurse“, notează acesta. Un om riscă să aibă un frigider care ştie ce cumpărături face, un televizor care ştie ce programe şi conţinut preferă şi multe alte gadgeturi fiecare cu bucăţica lui de informaţie personală. Şi toate acestea sunt conectate la Internet în permanenţă, dar conectate şi la viaţa de zi cu zi a sa.

Află mai multe despre CES 2014:

CES 2014 - Bilanţ la spartul târgului: invenţiile sunt interesante, dar depăşesc nevoile oamenilor şi puterea creatorilor

Viitorul gadgeturilor purtabile sună bine: Intel a făcut un parteneriat cu retaileri de lux şi Consiliul Designerilor de Modă pentru a crea accesorii inteligente

CES 2014 - Omul care a făcut călătoria în timp mai interesantă a fost personajul surpriză de la festivalul tehnologiei

CES 2014 - Audi şi BMW calcă pe urmele Google şi lucrează la maşinile autonome

Mai multe pentru tine:
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG