VIDEO FOTO Fenomenul „superluna sânge de lup”, vizibil în America de Nord şi Sud, parţial în Europa şi Africa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fenomenul „superluna sânge de lup” va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi este o combinaţie între eclipsă totală şi superlună. În timpul evenimentului, timp de o oră, luna va avea o culoare roşiatică şi va părea puţin mai mare decât de obicei.

Aceasta va fi singura eclipsă totală de Lună din următorii doi ani. Ea va fi vizibilă în America de Nord şi de Sud, în anumite părţi din Europa şi puţine regiuni din Asia.

Termenul „Lună sângerie” vine de la nuanţa roşie pe care pare să o aibă Luna în timpul eclipsei. În timp ce ea trece prin dreptul Pământului, planeta noastră blochează aproape toate lumina solară ce cade pe Lună. Singura lumină care ajunge este difractată de atmosfera terestră, rezultând astfel culoarea roşiatică.

Termenul „superlună” are de-a face cu dimensiunea pe care satelitul natural al Pământului pare să o aibă. În timpul eclipsei lunare, el se va afla la distanţa cea mai mică faţă de Pământ, părând astfel mai mare. 

Potrivit time.com, termenul „Luna lupului” vine de la numele pe care unele grupuri de amerindieni le dau eclipselor de lună care au loc de-a lungul unui an.

Cea din luna ianuarie a fost numită aşa pentru că „în timpul iernii geroase, cu zăpezi mari, haitele de lupi urlă flămânde la marginea satelor indiene”.

Luna plină din ianuarie este numită şi „Luna Veche” sau „Luna de după Yule”.

Potrivit National Geographic, ea va fi vizibilă în America de Nord, de Sud, Islanda, Groenlanda, părţi din vestul Europei şi Africii. Oamenii din Europa şi Africa de Est vor putea să vadă o eclipsă parţială.

Mai multe site-uri, precum timeanddate.com, vor transmite live fenomenul.

Eclipsa totală de Lună va începe duminică, 20 ianuarie, la ora 23.41 EST (21 ianuarie, ora României 06.41) şi va dura o oră. Maximul va fi la 00.16 EST, potrivit Space.com.

Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc pe 26 mai 2021.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”