VIDEO Asteroidul DA 14 a trecut la doar 27.000 de kilometri de Pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un asteroid de mari dimensiuni a trecut pe lângă Terra vineri seara, la ora 21.24. Este cel mai apropiat asteroid observabil din istorie, de când am început să urmărim astfel de activităţi.

Asteroidul DA 14 este o formă destul de rară, fiind cunoscuţi cam 500.000 astfel de obiecte cereşti. Mai puţin de 1% din aceştia au fost descoperiţi încă, potrivit NASA. Astfel de descoperiri apar pe telescoapele optice sau pe radar, dacă asteroidul vine foarte aproape. DA 14 a fost descoperit în februarie anul trecut, când era la 4,3 milioane de kilometri de Pământ, la Observatorul Astronomic La Sagra Sky Survey din Mallorca (Spania). NASA spune că un asemenea asteroid se apropie de Terra o dată la 40 de ani, iar o dată la 1.200 de ani loveşte Pământul.

Potrivit site-ului discovery.com, nu există un risc ridicat ca asteroidul să lovească sateliţii de comunicaţii, deşi orbita lui este pe sub aceştia. Asteroidul a trecut prin raza vizuală a astronomilor de pe Pământ la ora 21.24, ora României.

Cât valorează asteroidul?

Compania Deep Space Industries, care activează în domeniul viitorului minerit pe asteroizi, consideră că DA 14 este compus din apă în valoare de 65 miliarde de dolari şi metale la 130 miliarde de dolari, scrie site-ul Space. Estimarea este cât de vastă se poate, deoarece dimensiunea de până la 80 metri a fost calculată doar pe baza luminii pe care o reflectă şi o cercetare amănunţită nu a fost desfăşurată.

Compania a mai spus că nu are vreun plan de explorare a satelitului, dar consideră că venirea atât de aproape a unui asteroid arată că omenirea se apropie de explorarea acestor centre cu resurse. „Chiar dacă vizitatorul de săptămâna aceasta nu este în condiţiile potrivite pentru a fi exploatat, vor veni alţii pentru care vom fi pregătiţi“, a declarat Rick Tumlinson, preşedintele DSI.

Puteţi urmări streamul live în video-ul de mai jos.


Live broadcast by Ustream

Mai multe pentru tine:
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți