Un medicament revoluţionar împotriva obezităţii a înregistrat cele mai mari reduceri de greutate de până acum

0
Publicat:

Eli Lilly a prezentat rezultate record pentru noul său medicament împotriva obezităţii, cu pierdere în greutate de până la 28,7% în studiul finalizat.

Retatrutide, medicamentul miraculos FOTO: X

În studiul desfăşurat pe 68 de săptămâni, doza cea mai ridicată de Retatrutide a dus la o scădere medie în greutate de 23,7% atunci când au fost incluşi toţi participanţii, chiar şi cei care au întrerupt tratamentul. În rândul pacienţilor care au urmat terapia până la final, pierderea medie în greutate a fost de 28,7%. Eli Lilly a precizat că unii pacienţi au renunţat din cauza pierderii ”excesive” în greutate, scrie News.

Studiul TRIUMPH-4 este primul de fază avansată pentru retatrutide, considerat viitorul pilon strategic al portofoliului Lilly în terapia obezităţii, după injecţia Zepbound. Medicamentul acţionează prin imitarea a trei hormoni care reglează apetitul, GLP-1, GIP şi glucagon, mecanism care pare să genereze efecte mai puternice decât tratamentele existente.

Pe lângă pierderea remarcabilă în greutate, retatrutide a redus durerea provocată de osteoartrita de genunchi cu până la 62,6% în medie, iar peste unul din opt pacienţi nu a mai raportat deloc dureri la finalul studiului.

Un punct sensibil pentru terapiile moderne antiobezitate este pierderea masei musculare. Totuşi, specialiştii consultaţi au subliniat că pacienţii cu obezitate severă au prezentat îmbunătăţiri ale funcţiei fizice.

Reacţiile adverse au fost însă notabile: la doza maximă, 18% dintre pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza efectelor secundare, cifră apropiată de observaţiile din studiile cu Zepbound şi Wegovy pentru pacienţii cu IMC foarte ridicat. Cele mai frecvente efecte au inclus greaţă (43%), diaree (33%) şi vărsături (20,9%), precum şi disestezie, o senzaţie neplăcută la nivelul nervilor.

Rezultatele depăşesc aşteptările analiştilor, iar acţiunile Eli Lilly au crescut cu peste 3% după anunţ. Compania estimează că retatrutide poate deveni o opţiune importantă pentru pacienţii cu obezitate severă şi complicaţii asociate.

Eli Lilly va publica rezultatele a încă şapte studii clinice majore până la finalul lui 2026, ceea ce va clarifica profilul complet al medicamentului.

Între timp,  Novo Nordisk lucrează la un tratament experimental similar, achiziţionat recent din China, însă acesta se află într-un stadiu timpuriu de dezvoltare şi va ajunge pe piaţă după mai mulţi ani.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?