Transportul viitorului, regândit: maşina care te duce la destinaţie pe şine magnetice ca ale trenului de mare viteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de anvelope Michelin a organizat un concurs pentru crearea unei noi generaţii de maşini, oamenii s-au înscris şi au furnizat idei. Cel mai interesant concept este un vehicul care poate merge şi pe asfalt, şi pe şine magnetice ca ale trenurilor de mare viteză din Japonia.

Conceptul maşinii de mâine, prezentată la concursul Michelin, a fost realizată de trei studenţi din China, are un singur loc, însă este dotat atât cu roţi pentru a putea merge pe drumurile obişnuit, cât şi poate renunţa la acestea pentru traseele speciale de mare viteză similare trenurilor Maglev din Japonia, scrie The Daily Mail. Zhen Qiu, Haowen Deng şi Dong Chuang, creatorii acestei maşini concept, speră ca astfel de vehicule să devină standard, iar drumurilor obişnuite să le fie adăugată o bandă magnetică pe care să poată rula cu mare viteză.

Conceptul trenurilor care se deplasează pe o şină magnetică presupune că acestea plutesc, bazându-se pe forţa de respingere dintre magneţii şinei şi magneţii pe care îi au montaţi pe podea. Sunt electromagneţi care fac ca astfel de mijloace de transport să se deplaseze cu viteze de sute de kilometri pe oră, fără frecare şi consumând doar electricitate. Maşina chinezilor funcţionează relativ la fel.

Conceptul levitaţiei magnetice

Când nu are o bandă magnetică dedicată, maşina foloseşte roţi fabricate din fibră de carbon, uşoare şi rezistente, care îşi pot adapta elasticitatea în funcţie de drum şi în funcţie de confortul care ar trebui asigurat pasagerilor. „Timpul e valoros, aşa că noi am vrut să le oferim şoferilor fericire prin adaptarea maşinilor de mâine la diverse condiţii de condus. Drumurile viitorului vor arăta diferit decât cele de acum, iar şoferii vor avea posibilitatea de a se adapta uşor acestor condiţii“, îşi caracterizează cei trei studenţi proiectul.

Există două moduri pentru această maşină, cel în care omul conduce propriu-zis, iar asta presupune că se deplasează pe un drum obişnuit, iar al doilea mod presupune că lasă totul în seama maşinii. Sistemul automat funcţionează însă doar atunci când vehiculul este aşezat pe o pistă specială, cea dotată cu magneţi. „În acest caz, şoferul nu mai trebuie decât să aleagă destinaţia şi vehiculul se va conduce automat până acolo, evaluând constant condiţiile de trafic şi cea mai bună rută“, se arată în textul de prezentare a proiectului.

Desigur, este un plan optimist cel pe care îl prezintă aceşti inventatori, dar dacă tot ne vom schimba modul în care ne deplasăm şi vrem să reducem poluarea, planul lor este destul de bun. „[Maşina] este creată pentru un singur şofer, uşoară şi suficient de adaptabilă condiţiilor cotidiene din marile oraşe ale Chinei. Creăm astfel un nou sistem de transport şi un nou mod în care ne conducem vehiculele“, au mai spus creatorii.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie