Schimb de astronauți pe stația spațială chineză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capsula Shenzhou-15, sau "Navă divină", a fost propulsată cu o rachetă Long March-2F și a decolat de la Centrul de lansare a sateliţilor Jiuquan, în nord-vestul Chinei, marţi, la ora locală 23:08 (15:08 GMT), scrie presa chineză.

Acțiunea este prima rotație a unui echipaj aflat pe orbită din istoria spaţială chineză, informează Agerpres.

Shenzhou-15 a fost ultima dintre cele 11 misiuni care au început în aprilie 2021. Primele trei nu au avut la bord echipaj uman necesar pentru asamblarea Tiangong, sau "Palatul celest", aşa cum este denumită staţia spaţială chineză.

Membrii echipajului Shenzhou-14 ar urma să revină pe Pământ la începutul lunii decembrie, după ce-și vor preda atribuţiile. Rămâne de văzut ce capacitate are stația de a susține simultan 6 astronauți, o altă premieră chinezească.

Echipajul Shenzhou-15 va sta pe orbită șase luni și va efectua diferite teste și experimente științifice în domeniul cercetării spaţiale, medicinei şi tehnologiei spaţiale, potrivit lui Ji Qiming, asistentul directorului Agenţiei chineze pentru misiuni cu echipaj uman (CMSA).

Avanpostul spaţial a luat forma de "T" în noiembrie, odată cu sosirea ultimului dintre cele trei module cilindrice și are o durată de viață de cel puțin 10 ani.

"Palatul celest" reprezintă încununarea a aproape două decenii de misiuni spaţiale chineze cu echipaj uman. Staţia spațială chineză este al doilea avanpost locuit de pe orbita joasă a Pământului intrat în funcţiune după Staţia Spaţială Internaţională (ISS) condusă de NASA.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc