Primul vaccin conceput integral de Inteligența Artificială a fost testat pe oameni. Ce spun cercetătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vaccin conceput în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale a fost testat pe voluntari umani, marcând o premieră în cercetarea medicală.

Cercetătorii au testat pe oameni un vaccin creat integral cu AI. FOTO: arhivă

Acesta a fost conceput pentru a oferi creşte imunitatea împotriva mai multor boli infecțioase provocate de coronavirusuri, inclusiv COVID-19, iar oamenii de știință sperau să obțină un așa-numit vaccin „universal”, capabil să-şi păstreze eficienţa chiar și atunci când virusurile suferă mutații, notează Agerpres.

Deși experimentul reprezintă un pas important pentru folosirea AI în dezvoltarea tratamentelor, primele rezultate sunt, cel puțin deocamdată, mai degrabă „modeste” decât spectaculoase.

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au constatat că vaccinul nu a reușit să stimuleze semnificativ producția de anticorpi în rândul celor aproximativ 30 de persoane care au participat la studiul clinic, potrivit concluziilor publicate chiar luna aceasta în revista „Journal of Infection”.

Chiar dacă răspunsul imun observat până acum a fost „modest”, echipa de cercetare consideră că proiectul marchează un moment important, fiind primul vaccin al cărui ingredient activ a fost proiectat exclusiv cu ajutorul algoritmilor de inteligență artificială.

Pentru realizarea lui, sistemele AI au analizat date genetice provenite de la mai multe coronavirusuri, inclusiv cele care au provocat COVID-19, SARS și MERS, scopul fiind identificarea unor caracteristici comune, care să permită anticiparea modului în care aceste virusuri ar putea evolua în viitor.

Dacă o astfel de abordare va funcționa, cercetătorii speră să elimine nevoia actualizării constante a vaccinurilor, așa cum se întâmplă în prezent în cazul gripei și al altor virusuri care se modifică frecvent.

Jonathan Heeney, virusolog la Universitatea Cambridge, spune că ideea este de a ieși din situația în care cercetarea încearcă permanent să recupereze teren în fața unor virusuri aflate într-o continuă schimbare și de a dezvolta un vaccin „pregătit pentru viitor”.

Deocamdată însă, rezultatele nu permit concluzii atât de optimiste. Există totuși un aspect încurajator: vaccinul nu a provocat efecte adverse grave în timpul testelor, motiv pentru care cercetările vor continua.

O nouă etapă de studiu, care va include aproximativ 200 de participanți, urmează să analizeze dacă vaccinul poate oferi în practică protecția pe care cercetătorii și-au propus să o obțină.