Descoperire revoluţionară: tranzistori genetici care transformă celule în calculatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tranzistori FOTO dytrade.com

Cercetători de la Universitatea Stanford au anunţat săptămâna aceasta invenţia unor receptori genetici care se comportă ca un fel de „calculator genetic“. Aceştia  pot revoluţiona modul în care sunt tratate bolile.

În lucrarea ştiinţifică publicată în revista „Science“, echipa de cercetători a descris sistemul de tranzisori genetici, care poate fi inserat în celule vii şi poate fi pornit sau oprit dacă anumite condiţii sunt îndeplinite. Ei speră ca aceşti tranzistori să poată fi dezvoltaţi în ceea ce s-ar chema calculatoare microscopice cu viaţă, informează HuffingtonPost.com.

Calculatoarele astfel create ar putea să aibă mai multe funcţii, de la a determina dacă o anumită toxină este prezentă într-o celulă până la a vedea de câte ori s-a divizat o celulă canceroasă sau cum un medicament administrat interacţionează cu fiecare celulă.

Tranzistorul poate fi folosit pentru a modifica o celulă şi celulele din jurul său şi le comandă ce să facă. De exemplu, celulele canceroase s-ar putea autodistruge.

Drew Endy, cercetătorul de la Universitatea de Inginerie din Stanford, declară:

„O să putem să introducem calculatoare în orice celulă vie. Nu o să înlocuim calculatoarele cu silicon. Nu o să îţi înlocuim telefonul sau laptopul. Dar vor folosi calculatoare în locuri în care siliconul nu poate să ajungă“.

Echipa de cercetători şi-a demonstrat teoria folosind bacteria E. Coli, un organism des folosit în cercetarea genetică.

Calculatoarele tradiţionale folosesc milioane de minitranzistori, iar mai mulţi tranzistori care lucrează împreună pot forma ceea ce se numeşte „poarta logică“. Ea serveşte drept baza tuturor operaţiilor făcute de calculatoare.

Tranzistorii folosesc enzime pentru a controla fluxul de proteine pe lângă ADN, aşa cum un calculator foloseşte tranzistori de silicon pentru a controla fluxul de electroni.

Drew Endy a făcut şi un video în care explică cum funcţionează tot sistemul:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima