De ce încărunțim: oamenii de știință cred că ar putea face procesul reversibl

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de știință cred că au descoperit mecanismul prin care părul devine cărunt, ceea ce ar putea ajuta la dezvoltarea unui tratament care să modifice celulele pentru a opri procesul sau pentru a-l face reversibil. Cu alte cuvinte, tratamente care ne-ar putea reda culoarea naturală a părului.

De ce încărunțim FOTO Pexels

Oamenii în vârstă au, printre alte trăsături, una specifică ce se referă la culoarea părului. Firele albe sunt simbol clar al înaintării în vârstă și a fost, deseori, asociat cu înțelepciunea, care se presupune că vine odată cu vârsta. Dar nu toată lumea e bucuroasă să aibă aceste semne de înțelepciune atât de vizibile, motiv pentru care multe femei sau chiar și bărbați, aleg să ascundă acest semn al vârstei și-și vopsesc părul.  

Dar cum ar fi ca în loc de vopsea, să ne supunem unui tratament, iar părul nostru să revină la culoarea inițială? Asta ar putea fi posibil, după ce oamenii de știință au descoperit mecanismul prin care firul de păr își pierde pigmentul. Acesta, spun ei, este primul pas spre găsirea unui remediu.

Mecanismul încărunțirii, descoperit

Noul studiu sugerează că celulele stem se pot bloca pe măsură ce părul îmbătrânește și își pierd capacitatea de a se maturiza și de a menține culoarea părului. Anumite celule stem - care sunt capabile să se dezvolte în mai multe tipuri de celule diferite - au o capacitate unică de a face tranziția între compartimentele de creștere din foliculi. Odată cu înaintarea în vârstă, aceste celule își pierd capacitatea de a se mișca, ceea ce duce la apariția firelor de păr albe.

Cercetarea s-a axat pe celulele din pielea șoarecilor și care se găsesc și la oameni, numite celule stem melanocitare sau McSCs, potrivit The Guardian.

Oamenii de știință, conduși de cercetători de la școala de medicină Grossman a Universității din New York, au sugerat că, dacă descoperirile lor se vor adeveri în cazul oamenilor, ar putea deschide drumul spre posibilitatea de a opri procesul de încărunțire sau de a-l face reversibil.

Primul pas spre găsirea unei căi de a întoarce prcesul

Mecanismele nou descoperite ridică posibilitatea ca aceeași poziționare fixă a celulelor stem de melanocite să existe la oameni. Dacă este așa, aceasta prezintă o cale potențială pentru a inversa sau preveni încărunțirea părului uman, ajutând celulele blocate să se deplaseze din nou între compartimentele foliculilor de păr în curs de dezvoltare”, a declarat cercetătorul principal al studiului, Qi Sun, cercetător postdoctoral la NYU Langone Health.

Culoarea părului este controlată de faptul dacă bazinele de McSC-uri care se înmulțesc continuu în foliculii de păr primesc semnalul de a deveni celule mature care produc pigmenții proteici responsabili de culoare.

Cercetătorii au descoperit că, în timpul creșterii normale a părului, celulele pivotează continuu între compartimentele foliculului pilos în dezvoltare. În interiorul acestor compartimente, celulele McSC sunt expuse la semnale care influențează maturitatea.

Potrivit constatărilor, pe măsură ce părul îmbătrânește, se desprinde și apoi crește din nou în mod repetat, un număr tot mai mare de McSCs (celule stem) rămân blocate în compartimentul celulelor stem numit protuberanța foliculului pilos.

Pierderea funcției cameleonice a celulelor stem melanocitare ar putea fi responsabilă pentru încărunțirea și pierderea culorii părului”, a declarat Mayumi Ito, cercetător principal al studiului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne