Astronautul saudit care va fi trimis pe ISS susține că nu va trebui să țină post în timpul Ramadanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Astronautul pe care Emiratele Arabe Unite îl vor trimite la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a declarat miercuri că nu va trebui să ţină post în timpul lunii sacre a Ramadanului cu ocazia apropiatei sale misiuni în spaţiu, informează AFP. 

Al-Neyadi susține că „postul nu este obligatoriu dacă nu te simți bine”

  „Cazul meu este cel al unui călător, iar acesta poate să îşi întrerupă postul", a declarat Sultan al-Neyadi într-o conferinţă de presă organizată miercuri la Centrul Spaţial Johnson din Houston, unde jurnaliştii i-au adresat întrebări despre felul în care urmează să petreacă luna sacră a Ramadanului, o perioadă în care credincioşii musulmani ţin post în general din zori şi până la apusul Soarelui. 

Postul nu este obligatoriu dacă, de exemplu, nu te simţi bine", a explicat astronautul saudit, scrie Agerpres

„În această privinţă, pentru orice lucru care poate să compromită misiunea sau care ar putea să îi pună în pericol pe membrii echipajului, suntem autorizaţi să mâncăm o cantitate suficientă de hrană", a adăugat el.

 În vârstă de 41 de ani, Sultan al-Neyadi va deveni primul astronaut dintr-o ţară arabă care va petrece şase luni în spaţiu după ce va ajunge la bordul ISS pe 26 februarie cu ajutorul unui vehicul al companiei SpaceX. 

În timpul acestei misiuni, el va lucra pe orbită alături de astronauţii americani Stephen Bowen şi Warren Hoburg, precum şi de cosmonautul rus Andrei Fediaev, care au primit din partea jurnaliştilor o serie de întrebări despre consecinţele generate asupra călătoriei lor în spaţiu de tensiunile de la sol, mai ales de cele din Ucraina.

 „Sunt peste 20 de ani de când lucrez şi mă antrenez alături de cosmonauţi ruşi, iar acest lucru a fost întotdeauna extraordinar", a declarat Stephen Bowen, astronaut de la NASA. 

Odată ajunşi în spaţiu, există un singur echipaj, un singur vehicul şi avem cu toţii acelaşi obiectiv", a adăugat el. 

 Staţia Spaţială Internaţională a fost lansată pe orbita Pământului în 1998

Andrei Fediaev a subliniat „istoria foarte îndelungată" a cooperării spaţiale dintre Rusia şi Statele Unite. 

„Viaţa oamenilor aflaţi în spaţiu, pe Staţia Spaţială Internaţională, este cu adevărat un exemplu foarte bun pentru a ilustra felul în care oamenii ar trebui să trăiască pe Pământ", a declarat cosmonautul rus. 

ISS reprezintă unul dintre rarele domenii de cooperare rămase încă active între Moscova şi Washington după începutul ofensivei militare ruse în Ucraina, declanşată pe 24 februarie 2022, şi după sancţiunile adoptate ulterior de ţările occidentale. 

Reprezentanţii NASA au anunţat că au în vedere o perioadă de cinci zile pentru a asigura transferul de activităţi la bordul ISS între noul echipaj şi cei patru membri ai echipajului precedent, denumit Dragon Crew-5 şi care se află pe orbită din luna octombrie 2022.

 Staţia Spaţială Internaţională a fost lansată pe orbita Pământului în 1998 într-o epocă marcată de cooperarea ruso-americană, după cursa pentru cucerirea spaţiului la care au participat cele două ţări în timpul Războiului Rece.   

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate