„Simte-i muşchii şi numără-i coastele”, din seria „lucrurilor pe care le poţi face cu mâna, pe gustul bărbatului tău”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că în anii '70 mişcarea feministă se înteţise deja, iar drepturile femeilor erau tot mai mult recunoscute în toată lumea, astfel de ghiduri cu îndrumări pentru reprezentantele sexului slab continuau să le înveţe obiedienţa în faţa partenerului.

Revista pentru femei, „Cosmopolitan”, publica o listă întreagă de lucruri pe care o femeie le poate face folosindu-şi mâinile pentru a aduce zâmbetul pe faţa bărbatului ei. 

„Sfaturile oferite într-o manieră sexistă”, după cum scrie „Huffington Post”, sunt o sursă veritabilă de amuzament astăzi, când lucrurile stau cu totul altfel. Dincolo de atitudinea patriarhală cu care ghidul este scris, nici sfaturile oferite nu sunt cele mai fericite. 

„Spală-l pe cap cu şampon din ouă”, apoi „periază-i faţa cu peria” şi, eventual, „fă-l sendviş între două perne”. 

În categoria celor mai puţin amuzante, se numără sfatul „dă mâna cu fosta lui soţie”, „mângâie-l pe burtă şi întreabă-l dacă totul se mişcă cum trebuie”, „fă-i manichiura”, „secţionează-i grepfruitul şi oferă-i sucul de portocale în timp ce se şterge cu prosopul, după ce a ieşit din duş”. 

Pe lângă indicaţiile utilitare despre cum să păstrezi un bărbat fericit, o femeie trebuie să fie şi amuzantă şi gata pentru distracţie. Motiv pentru care „îl legi şi îl gâdili”, „plantezi un copac cu el”, „îi numeri coastele” şi „îi plimbi strugurii în faţa gurii, hrănindu-l cu câte un bob, pe rând”. 

Pentru a fi o prezenţă memorabilă în viaţa bărbatului este indicat ca femeia „să-şi lase o batistă parfumată sub perna lui”. La fel de bine, îi poţi „construi un castel de nisip”, ceea ce îl va face să-şi aducă aminte de tine cu siguranţă. „Simte-i muşchii” şi „tratează-i picioarele ca pe ceva sacru din când în când” şi, garanta revista „Cosmopolitan”, bărbatul va fi mereu al tău. 

Citeşte şi:

„Ea nu trebuie să aibă mai puţin de 16 ani, dar nici mai mult de 20, trebuie să-i displacă murăturile şi carnea”. Ce-şi doreau oamenii în 1855

„Dacă ai nevoie de sutien, poartă unul!“: cum trebuia să se comporte femeia în anii ‘30 ca să-şi facă bărbatul fericit

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă