Vulpile au fost cei mai buni prieteni ai omului înainte de apariția câinilor, susțin arheologii

Rămășițele unui sit funerar din Patagonia sugerează că Dusicyon avus era un companion valoros pentru vânătorii-culegători.

Arheologii au scos la iveală un animal care a fost cel mai bun prieten al omului înainte de umilul câine, scrie independent.co.uk.

O vulpe dispărută din Argentina ar fi putut avea cândva acest rol, împărtășind o „legătură puternică” cu oamenii, sugerează cercetările.

Analiza resturilor scheletice vechi de 1.500 de ani dintr-un sit funerar din Patagonia sugerează că Dusicyon avus - cunoscut și sub numele de lupul din Insulele Falkland - a fost „un companion valoros pentru grupurile de vânători-culegători”.

Oasele de vulpe aparțin unui singur animal, în timp ce rămășițele umane provin de la 21 de indivizi diferiți, în ceea ce oamenii de știință au descris drept „o descoperire foarte rară și neobișnuită”.

Echipa a declarat că rezultatele, publicate în revista Royal Society Open Science, reprezintă „un caz unic” de parteneriat între un om și o vulpe sălbatică din America de Sud.

Lipsa urmelor de tăieturi pe oase sugerează că D. avus nu a fost vânat de oameni pentru hrană, au spus cercetătorii.

Autorul studiului, Dr. Ophelie Lebrasseur, de la Școala de Arheologie a Universității din Oxford, a declarat: „Există mai mulți factori care au dus la identificarea vulpii noastre ca fiind un companion sau un animal de companie, mai degrabă decât ca parte a dietei oamenilor. Niciunul dintre oasele animalului nu prezintă urme de tăieturi, ceea ce sugerează că individul nu a fost mâncat. Specimenul a fost îngropat într-un loc de înmormântare uman, împreună cu alte 21 de ființe umane. Aceasta este o descoperire foarte rară și neobișnuită și sugerează că, probabil, a avut o semnificație personală. În cele din urmă, dieta sa seamănă mai degrabă cu cea a oamenilor îngropați în sit decât cu cea a canidelor sălbatice, inclusiv Dusicyon avus tipic. O astfel de asemănare a dietei sugerează că fie a fost hrănit de vânătorii-culegători, fie s-a hrănit cu resturile din bucătărie."

Cercetătorii spun că D. avus ar fi avut o masă corporală de aproximativ 10 până la 15 kg, adică aproximativ cât un ciobănesc german.

Ar fi trăit în diverse zone deschise - cu ierburi și arbuști joși - în mari părți ale Americii de Sud, inclusiv în Brazilia, Uruguay și Argentina.

Arheologii sugerează că D. avus a dispărut în urmă cu aproximativ 500 de ani, a precizat echipa, însă motivele dispariției sunt neclare.

O teorie este că sosirea câinilor domestici în Patagonia, undeva între 700 și 900 de ani în urmă, ar fi contribuit la dispariția lor.

Cu toate acestea, cercetătorii au declarat că orice posibilă împerechere între cele două specii nu ar fi jucat un rol major în dispariția D. avus, din cauza „probabilității scăzute de a produce urmași hibrizi viabili și fertili”.

Și dacă aceste vulpi ar fi fost bune animale de companie rămâne, de asemenea, încă necunoscut.

Dr. Lebrasseur a declarat: „Este posibil ca unii indivizi să fi fost mai puțin speriați de oameni, ceea ce ar fi facilitat dezvoltarea unei legături mai strânse, dar nu putem confirma acest lucru în prezent.”

Ea a adăugat: „Credem totuși că găsirea unui specimen de Dusicyon avus cu o relație atât de strânsă cu comunitatea de vânători-culegători este foarte rară și foarte interesantă și reprezintă un caz unic de parteneriat între oamenii și vulpile sălbatice din America de Sud.”