Viața mai puțin cunoscută a lui Alexandru Ioan Cuza. Ce a făcut înainte de a ajunge domnitor

Alexandru Ioan Cuza provenea dintr-un neam de mici boieri moldoveni și avea și sânge grec și italian. Era foarte educat, fiind școlit la Paris și era înnebunit după femeile frumoase.

Alexandru Ioan Cuza a fost domnitorul Unirii Principatelor Române, din 1859. A fost personajul principal al unui eveniment unic în istoria românilor, cel care a deschis drumul către constituirea României moderne și independente, considerat de unii istorici drept „un noroc chior“ al acestui popor, exploatat cu mare dibăcie de intelectualii, patrioții și oamenii politici ai momentului.

Înainte să ajungă domnitor, Alexandru Ioan Cuza se făcuse deja remarcat ca un mare patriot, renumit pentru cinste, curaj și uneori intrasigență în privința idealurilor sale, principial, un revoluționar pentru modernizarea Principatelor.

Era de asemenea cunoscut și ca un mare iubitor de femei și de petreceri.

Dacă din postura de domnitor, Alexandru Ioan Cuza este binecunoscut publicului larg, copilăria și tinerețea sa sunt mai puțin scoase în evidență, în afara mediilor academice, a cunoscătorilor și pasionaților de istorie. 

Un copil din neamul Cuzeștilor, boieri moldoveni cu mare lipici la funcții

Alexandru Ioan Cuza s-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad, pe moșiile tatălui său Ioan Cuza. Provenea din neamul boieresc al Cuzeștilor. Cel mai vechi urmaș cunoscut al acestei familii se numea Dumitrașcu și în secolul al XVII-lea îndeplinea funcția de comis.

Era un neam de mici boieri, dar cu mare lipici la tot felul de dregătorii și funcții în aparatul de stat al Principatului Moldovei, încă de dinainte de epoca fanariotă.

Dumitrașcu Cuza, acel, probabil, întemeietor de neam, ajunge să îndeplinească mai multe funcții înalte. După ce a fost comis, ajunge clucer, însărcinat cu aprovizionarea curții domnești și în cele din urmă vel-spătar, adică mare comandant. Este însă ucis, la ordinul domnitorului Mihai Racoviță, în anul 1717, prin spânzurare, fiind acuzat de oareșice uneltiri.

Important este și Ioniță Cuza, fiul celui răposat, care ajunge la rândul său mare spătar. Nepotul lui Ioniță Cuza, numit Ioan, este tatăl lui Alexandru Ioan Cuza.

Ioan Cuza, tatăl viitorului domnitor al Unirii, a avut grijă să strângă avere, având moșii în mai multe părți din Moldova, dar cu precădere în județele Vaslui și Galați de astăzi. Ajunge ispravnic în câteva rânduri, la Fălciu și Galați, un soi de prefect de astăzi, și se face remarcat prin eficiența sa. Printre altele reușește să ia cele mai potrivite măsuri pentru stoparea unei epidemii de ciumă.

Ioan Cuza se căsătorește cu Sultana Cozadini, o frumoasă fiică de negustor din Constantinopol cu origini grecești și genoveze. Cu Sultana, Ioan Cuza are trei copii: Alexandru, cel care va ajunge domnitor; Dumitru, care moare de tânăr căzând de pe cal; Sultana, sora mai mică a celor doi băieți.

Alexandru Ioan Cuza se trăgea deci dintr-o familie boierească cu o stare materială foarte bună, avea un frate și o soră și în plus o origine etnică diversă: era pe jumătate moldovean, un sfert grec și un sfert italian.

Copilăria și-a petrecut-o pe moșia tatălui său de la Bărboși, ținutul Fălciului, astăzi comună în județul Vaslui. 

Un tânăr educat, după moda franțuzească, coleg cu Alecsandri și Kogălniceanu

Provenind dintr-o familie cu resurse financiare, Alexandru Ioan Cuza a beneficiat de o educație aleasă. Urmează pensionul franțuzesc de la Iași, deschis de Victor Cuenim, un fost ofițer în armata napoleoniană. La acest pension este coleg cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, viitorii săi colaboratori.

După ce Alexandru termină cursurile pensionului, Ioan Cuza își trimite fiul la învățătură tocmai la Paris. În 1834, el pleacă să urmeze cursurile de litere ale unui liceu din Paris, iar după ce-și dă Bacalaureatul, urmează Facultatea de Drept.

La Paris, Alexandru Ioan Cuza ia contact cu viața flamboaiantă din capitala Franței, și acolo ar fi prins gustul pentru bordeluri și jocuri de noroc. În plus, realizează decalajul dintre civilizația vestică și cea balcanico-fanariotă din Principate.

Este momentul în care Alexandru Ioan Cuza începe să-și dorească modernizarea țării sale. Încearcă cariera militară, când se întoarce în țară, devenind cadet, alături de prietenul și colegul său Mihail Kogălniceanu. Dar renunță și intră în magistratură, folosindu-și studiile în Drept, de la Paris. 

Un petrecăreț de top, căsătorit cu fiica unui mare boier

Alexandru Ioan Cuza era renumit pentru pasiunea sa pentru femei frumoase și pentru petrecerile boierești la care era nelipsit. Aici o cunoaște și pe Elena Rosetti, viitoarea sa soție. Elena provenea dintr-o familie cu mare renume, însă era o tânără timidă, situată la polul opus, ca fire, față de viitorul său soț, un personaj extrovertit, îndrăgostit de distracție și socializare.

Elena se îndrăgostește de tânărul arătos și educat, mai mare cu 5 ani decât ea. Ea era la rândul său o tânără educată, cunoscătoare de limbă germană și franceză.

Alexandru Ioan Cuza se căsătorește cu Elena Cuza la Solești, în anul 1844. Căsătoria dintre cei doi este marcată de intruziunile Catincăi Sturdza, mama Elenei, o firă tiranică și posesivă.

În plus, încă de la început, Alexandru Ioan Cuza era vestit pentru galanteria sa față de alte femei, dar și de infidelități. Cu toate acestea, Elena, care nu putea face nici copii, îi va rămâne alături până la sfârșitul vieții. 

Un tânăr revoluționar și principial

Întors din Occident cu altă viziune și alte principii, Alexandru Ioan Cuza a participat activ la Revoluția de la 1848 din Moldova. După represaliile autorităților fuge în Transilvania. Este reținut, însă, și dus la Viena, dar este eliberat cu ajutorul britanicilor.

Se întoarce în Moldova, în preajma anul 1858, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica și a fost chiar și ministru de război. A fost și pârcălab de Corvului, dar și-a dat demisia după falsificarea alegerilor în timpul divanelor ad-hoc.

Cuza era cunoscut ca un tânăr care nu renunța la principiile sale, refuzând chiar și robii țigani primiți de soția sa ca zestre.