Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Nicolae. Sărbătoarea e ținută pentru boli, lovituri și sprijin

Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi prăznuiți de Biserica Ortodoxă. De marea sărbătoarea din Postul Crăciunului, așteptată de copii și adulți, deopotrivă, se leagă, în lumea satului, o serie de tradiții și superstiții.

Milostenia discretă l-a făcut popular pe Sfântul Ierarh Nicolae, explica, nu demult, Patriarhul Daniel. Și nici nu e de mirarea că sfântul - cronologic plasat în secolele III-IV d. Hr., pe vremea împăraţilor Diocliţian şi Maximilian (284-305) - este unul dintre cei mai iubiți ierarhi din calendar. 

Protector al copiilor (este primul moș, darnic sau justițiar, care le face acestora cadouri o dată cu venirea iernii), dar și al tâlharilor, al corăbierilor, al oștenilor, Sf. Nicolae se serbează atât pentru boli, cât și pentru lovituri, precum și, evident, pentru sprijin acordat în cele mai diverse situații, spune cercetătorul enografic Sorin Mazilescu, citând din „Viețile sfinților”:

„Sf. Nicolae este (uneori, după Sf. Andrei), primul sfânt bătrân, asociat anului înaintat în <<vârstă>>,  în <<zile>>, oferă numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinității: patron al iernii, gardian al soarelui în jumătatea septentrională, rece, a anului, este un adevărat Gerilă, care aduce zăpadă și gheață la început de iarnă (<<când își scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, ninge negreșit>>)”.

„Al doilea sfânt făcut de Dumnezeu”

De altfel, profesorul universitar Sorin Mazilescu face, an de an, o trecere în revistă a tradițiilor, obiceiurilor și superstițiilor legate de Sfântul Nicolae consemnate de folcloriști celebri:

Sf. Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga Lui, și în noaptea către Sf. Vasile, Dumnezeu și cu Sf. Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori (Pamfile, 1997, p. 238).

Sf. Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decembrie soarele răsare de către miazăzi, iar de la această zi, după credința poporului, soarele, alungat de Sfântul Neculai, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, până pe la Sf. Toader, care îl oprește și-l alungă spre miazăzi (Pamfile, 1997, p. 238).

„Ajută văduvele și orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților”

Sf. Nicolae e milostiv față de săraci, ajută văduvele și orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților. Dătător de bogăție, de noroc tuturor, dă mai ales noroc fetelor sărace, pe care le mărită. Fetelor orfane și sărace le aruncă pe fereastră trei pungi de galbeni (Mușlea-Bârlea, p. 409).

Era un creștin odată care avea trei fete mari (...). Și omul acela era fără seamăn de sărac (...). Văzându-se sărmanul într-atât de strâmtorat, se gândi în toate chipurile și nimic nu-i trecu altceva în minte decât că trebuie să-și trimită fetele după câștig. Dar Sf. Neculai aflase de aceasta, așa că în ajunul zilei dintâi, când fata cea mare trebuia să-și pângărească cinstea, aruncă în casa omului sărac o pungă plină cu o sută cincizeci de galbeni... (Pamfile, 1997, p. 245).

Sfântul Nicolae este considerat apărător de rele și durere.

Sf. Nicolae se serbează pentru ajutor la boli și mai ales la lovituri (Pamfile, 1997, p. 248). Ținem și pe Sf. Nicolae pentru vite (Densusianu, p. 213).  

De ce să te rogi la sfântului Nicolae când treci o apă mare

Sf. Neculai a oprit apele când a fost potopul, altfel îneca corabia (Niculiță-Voronca, II, p. 213).

Se spune că Sf. Nicolae a fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoțul pe apă și cu prinsul peștelui. Într-un rând, stârnindu-se o furtună mare, corabia lui s-a prăvălit în apă și o mulțime de oameni s-au înecat, scăpând dintre toți numai dânsul. Atunci Sf. Nicolae a început să se roage fierbinte lui Dumnezeu, și Dumnezeu s-a milostivit și toți cei înecați au înviat. De aceea, când ai să treci vreo apă mare, fă-ți cruce la margine și roagă-te sfântului Nicolae, că el este mai mare peste ape (Pamfile, 1997, p. 245).

„Talharii se roagă la Sf. Neculai să le ajute la furat”

Sfântul Nicolae, înainte de sfânt, era bețiv mare, dar avea multă putere. La Sf. Nicolae se roagă oastea când merge la bătălie, că Sf. Nicolae șade călare pe tun (Pamfile, 1997, p. 247). Talharii se roagă la Sf. Neculai să le ajute la furat; el e al talharilor (Niculiță-Voronca, I, p. 387).

Se crede că și hoții se roagă acestui sfânt, ca să le ajute la isprăvile lor; de aici a ieșit poate și numele de Sf. Niculae din cui sau Sf. Niculae de pe coardă, ce se dă biciului sau vărguței cu care părinții îi amenință pe copiii prea obraznici (Pamfile, 1997, p. 247).

De Sânmicoară intră dracii în moară și dă cu morarii în apă ori dă drumul morilor. Pentru îmblânzire se face sfeștanie și praznic morii (Speranția, I, f. 436 v).

Oracular

Se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se apreciază și rodul livezilor (Ghinoiu, 1999, p. 222).

Despre vreme

În lumea satului există o serie de asocieri între vreme și Sfântul Nicolae

Iarna, după spusele multora, începe la Sf. Neculai. Sf. Neculai e un moș bătrân cu barbă albă. Atunci trebuie să-și scuture negreșit Sf. Neculai barba lui cea albă, adică trebuie să ningă neapărat. Iar când se întâmplă câteodată să fie locul negru, atunci se zice: „Hei, a-ntinerit Sf. Neculai!“ La Sân-Ion se duce neaua (se înfrânge iarna), dacă a adus-o Sân-Nicoară cu cal alb, sau, cu alte cuvinte, dacă a venit Sân-Nicoară pe cal alb, Sân-Ion va merge pe cal negru, adică va duce iarna (Pamfile, 1997, p. 438).

Când vine Sâ-Nicoară cu calul alb, adecă aduce neaua cu sine, atunci aduce cu sine și iarna grea, care se înfrânge la Sânt-Ion (Mangiuca, 1882, p. 33).

Dacă Sân-Nicoară a venit cu cal alb, adică la Sf. Nicolae e zăpadă, atunci iarna va fi scurtă, iar dacă a venit cu cal negru, atunci iarna va fi lungă (Gherman-4, p. 125).

Când Sfântul Neculai găsește apa neînghețată, pune pod de gheață peste ea (Gorovei, 1995, p. 103).

Începe ziua a crește cât sare cocoșul din pragul ușii (Mangiuca, 1882, p. 33).

Se mai spune că „la Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă, cu cât se sucește puiu-n găoace“ (Rădulescu-Codin, Mihalache, p. 91).

În lumea satului se crede că , pe 6 decembrie, că binele învinge răul. Se termină perioada de făcut vrăji, care mai poate fi reulată doar după Anul Nou.