Secretele istoriei. Cine i-a dat, de fapt, bani lui Lenin să facă revoluția bolșevică și primul stat comunist din istorie

0
Publicat:

Instaurarea regimului bolșevic în Rusia și transformarea acesteia într-o țară sovietică a fost favorizat în mod paradoxal de ideologiile născute în Europa Vestică, dar și de suportul logistic al Germaniei. Practic, comunismul este o creație abominabilă a occidentului.

Troțki și Lenin( cel cu bască) FOTO Adevărul

Comunismul pare la prima vedere o invenție ideologică rusească, răspândită mai apoi mai ales în zona estică a Europei, în câteva state din Extremul Orient, America de Sud și Centrală. Rușii sunt priviți de o parte a publicului larg drept părinți ai comunismului, adversari ai democrației occidentale și a capitalismului, răul ideologic care a subjugat și România timp de 45 de ani. Documentele secrete din timpul Primului Război Mondial, dar și specialiștii arată însă o realitate surprinzătoare a istoriei și un paradox tragic-comic. De fapt, ideologia comunistă s-a născut în țările occidentale, cu precădere în Franța, iar germenii revoluției comuniste, bolșevice, au fost plantate în Rusia de nemți. În scurt timp, acești germeni ai comunismului au prins roade și rădăcini în Rusia, dând naștere Uniunii Sovietice, un inamic înverșunat și de temut al Occidentului, al libertății de exprimare și al capitalismului. Abominația ideologică s-a întors iremediabil împotriva propriilor creatori afectând pentru câteva decenii, cu consecințe grave până astăzi, jumătate din continetul european.

Lenin, dizidentul insignifiant și nesuferit din Elveția

Lumea occidentală, capitalistă, va face posibilă prima revoluție comunistă din istorie. Un eveniment major care va schimba definitiv istoria lumii, și care, posibil, nu ar fi avut succesul scontat fără ajutorul occidental. Și totul s-a legat de un personaj aparent insignifiant. Un dizident rus numit Vladmiri Ilici Lenin. S-a născut în anul 1870, în Simbirsk, și se numea, de fapt, Vladimir Ulianov. Tatăl său era funcționar civil superior în domeniul educației. Provenea dintr-o familie cu accente revoluționare. Lenin s-a radicalizat după moartea fratelui său, condamnat la spânzurătoare, în anul 1887, după ce a încercat să-l asasineze pe țarul Alexandru al III lea. Lenin a urmat studii univeritare, devenind avocat. Nu a practicat însă avocatura, fiind atras de marxism și de ideea de revoluție muncitorească propagată de Karl Marx prin lucrările sale. Este arestat și trimis în Siberia. Este eliberat după an. Se căsătorește cu o socialistă și se dedică total doctrinei comuniste.

Publică mai mult cărți, călătorește prin Rusia și Europa, în scop de propagandă, editând și ziarul Scânteia ( n.r. Iskra era titlul original). Devine unul dintre cele mai importante personaje ale proapătului înființat Partid Social Democrat al Muncii din Rusia. Încă din 1903 conducea aripa bolșevică a partidului. După complicarea evenimentelor din Rusia, Lenin trebuie să fugă în exil. Ajunge în Elveția, la Zurich, unde se stabilește alături de soția sa. Este întreținut din cotizațiile membrilor partidului. Lenin era departe însă de revoluționarul din octombrie 1917. Era privit ca un personaj anost, iar visul revoluției sale era privită ca o utopie comică. „Trăieşte în agitaţie, tensiune, analizează permanent. El face proiecte: instigă o sciziune în social-democraţia suedeză, face din Elveţia baza revoluţiei mondiale. Iar anturajul său era format din Zinovieiv, o băşică şi Radek, un derbedeu nesigur”, notează Alain Besançon. În timp ce Lenin stătea pe banii partidului în Elveția, în Rusia, în februarie 1917, s-a declanșat revoluție burgheză. Lenin nu putea însă ajunge acolo. Și nici nu ar fi putut face mare lucru. Nu avea banii necesari. 

Lenin, omul plătit de nemți să scoată Rusia din război

Ajutorul a venit ca din senin. Autoritățile germane se frământau să găsească o soluție la situația delicată în care se aflau, în Primul Război Mondial. Era prinși între două fronturi, cel de vest, blocați în tranșee, și cel de est, acolo unde Rusia deși cu trupe prost echipate și fără motivație, continuau să le stea ca un ghimpe în coastă și numai capitulau. Singura soluție, pentru nemți, era să scoată Rusia din război, pentru a se putea concentra doar pe frontul din vest. Iar revoluția din 1917 era prilejul perfect. Aveau însă nevoie de un om radical, care să scoată definitiv Rusia din război. Arthur Zimmermmann, secretar de stat în Ministerul de Externe al Germaniei, generalul Ludendorff, ministrul de interne şi şeful serviciului secret al armatei germane s-au gândit că Lenin este omul potrivit, pentru a sabota efectiv Rusia. Oficialii nemți au luat imediat legătura cu Alexander Parvus și Yakov Ganetsky, doi comuniști cunoscuți din Germania.

Aceștia l-au contatact le Lenin și i-au prezentat oferta nemților.  Lenin urma să primească 5 milioane de mărci germane pentru a face revoluția dar și protecție până în Rusia. Totul s-a făcut în secret. Pentru a nu-l compromite pe Lenin în fața comuniștilor ruși, autoritățile germane nu au negociat direct cu acesta, ci prin intermediul lui Fritz Platten, un socialist elvețian. Totuși se bănuiește că Lenin s-a întâlnit personal cu autoritățile germane, atunci când trenul a ajuns la Berlin. A petrecut acolo 20 de ore. La Berlin, Lenin, se spune că ar mai fi primit încă 40 de milioane de mărci pentru a finanța revoluția bolșevică dar și directivele germane de a scoate țara din război. Pe 5 aprilie 1917, cu ușile sigilate, pentru a demonstra bolșevicilor că nu a vorbit cu autoritățile germane, trenul pus la dispoziție de nemți, cu vagoane blindate, a plecat din Elveția.

Pe Lenin l-au însoțit 30 de persoane, inclusiv soția. Trenul a fost apărat pe o distanță de 600 de kilometri de armata germană. Lenin a ajuns în Rusia pe 18 aprilie 1917. ”Lenin a pătruns cu succes în Rusia. Acesta lucrează conform dorințelor dumneavoastră”, se arată într-un mesaj trimis de Biroul de Afaceri Extrerne către comandanții armatei germane.  După o primă revoluție bolșevică eșuată în vara lui 1917, Lenin fuge în Finlanda, dar având banii primiții de la nemți, reușește să se întoarcă în octombrie 1917 și să declanșeze o revoluție bolșevică armată. Pune mâna pe putere în Rusia, o transformă în stat socialist și scoate țara din război, ținându-se de cuvânt. Mai mult decât atât, va oferi despăgubiri de război, foarte generoase, nemților. Lenin a întâmpinat și critici în cadrul partidului comunist fiind acuzat că este agent german și că a primit bani de la capitaliști pentru a face revoluția în Rusia. Acesta ar fi replicat. ”Aș vrea să adaug că vom face o revoluție similară, în Germania, dar cu bani rusești.” Rusia sovietică va deveni însă o forță care va răspândi ideologia comunistă peste tot pe unde a găsit terenul propice, devenind un inamic al capitalismului și al valorilor lumii occidentale. Comuniștii ruși vor finanța toate partidele afiliate Internaționalei, plătind bani grei pentru sabotarea democrațiilor. Practic, scoaterea din război a Rusiei, în anul 1917, aprope că nu s-a meritat, având în vedere faptul că Germania a pierdut în cele din urmă războiul. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne