Se caută model intelectual, cu simţul umorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modelul Camilla Hansson a câştigat competiţia care căuta model atrăgător, dar şi intelectual

Brandul de lenjerie intimă Belle Et Bonbon a pornit în căutarea unui model care să reprezinta cea mai recentă colecţie care să nu se mândrească doar cu aspectul fizic, ci şi cu intelectul său.

O regină a frumuseţii, încoronată deja în ţara sa natală, Suedia, a câştigat competiţia după ce a demonstrat că are o personalitate „stimulantă din punct de vedere intelectual”, dar şi un fizic pe măsura să promoveze piese de lenjerie intimă.

„Cea mai sexy, seducătoare trăsătură feminină este mintea ei”, scria în anunţul campaniei.

Peste 1.000 de femei au aplicat la concursul lansat de brand, doritoare să demonstreze că femeile frumoase nu sunt doar frumoase, ci şi înzestrate cu simţul umorului, creativitate şi inteligenţă emoţională.

Camilla Hansson (25 de ani), din Suedia, a fost declarată câştigătoarea concursului. Frumuseţea nordică este o fostă Miss Suedia, ocazie cu care şi-a reprezentat ţara la Miss Earth.

Dar pentru a deveni imaginea Belle Et Bonbon, a trebuit să demonstreze că este mai mult decât drăguţă.

Testul prin care au trecut toate aplicantele nu a fost unul care să măsoare IQ-ul, precum nici un test de cultură generală. În schimb, candidatele la titlu au fost chestionate în privinţa realizărilor, a ambiţiilor personale, le-a fost testată creativitatea, dar şi inteligenţa.

Pentru a ajunge interviu, doritoarele trebuiau să trimită poze cu ele, dar şi să descrie „cele mai mândre momente”, definiţia personală a ceea ce înseamnă „stimulare intelectuală”, dar şi cine este eroina din acest punct de vedere. 

Camilla, care nu are nicio calificare academică, a impresionat juriul, reuşind să treacă peste două doctorande, o doctoriţă, dar şi două absolvente Oxbridge.

Citeşte şi:

Cine se află pe „lista neagră” a designerilor rasişti?

Primul model de culoare folosit de Prada, după 19 ani

Femeia slabă, cu implanturi mamare, idealul feminin din Venezuela

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor