Kate Moss de România. Povestea tinerei de pe malul Someşului care i-a cucerit pe designerii lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Timoce FOTO Arhivă personală
Ioana Timoce FOTO Arhivă personală

Numărul din octombrie al prestigioasei reviste „Elle” surprinde cu o imagine nouă: o tânără ce afişează o stăpânire de sine aparte. Este vorba despre Ioana Timoce, o fată de doar 21 de ani din Beclean, micuţul oraş de pe Someş. Chiar dacă nu ţine primele pagini ale tabloidelor, tânăra care a colaborat cu cei mai cunoscuţi designeri ai lumii este considerată de specialişti următoarea Kate Moss.

Ioana Timoce a făcut cunoştinţă cu moda la doar 15 ani. Şi-a început aventura în această lume strălucitoare cu ajutorul surorii sale mai mari, Karma, pasionată de fotografie. Aceasta a ales cele mai bune fotografii care o înfăţişau pe Ioana şi le-a trimis unei agenţii din Bucureşti, în speranţa că va reuşi să-i împlinească surorii sale cel mai mare vis, acela de a deveni model.

DIN FRANŢA PÂNĂ  ÎN COREEA DE SUD

În scurt timp, agenţia din Bucureşti a contactat-o pe Ioana, iar după ce părinţii săi şi-au dat acordul, aceasta a început aventura în lumea modei. A lucrat în România doar până la vârsta de 16 ani, când a fost remarcată de agentul Giani Portmann, un „vânător de modele” cu 20 de ani de experienţă în fashion. În acel moment, Portmann colabora cu o agenţie din Paris. I-a propus pe loc să lase România şi să meargă la Paris, ca să lucreze pentru marile case de modă din lume.

Ioana a acceptat provocarea fără să ezite, deşi recunoaşte că i-a fost greu să se acomodeze cu schimbările aduse de această decizie, mai ales că era o fire timidă şi retrasă. Privind în spate, modelul spune că, dacă familia nu ar fi susţinut-o, ar fi renunţat la agitaţia acestei lumi la care visează marea majoritate a puştoaicelor.

Încă de la 16 ani, când a ieşit din ţară, Ioana a reuşit să câştige sume frumuşele, care îi asigură un confort financiar la care în România putea cel mult să viseze. Acest lucru i-a permis tinerei să facă şi câteva economii, pe care le ţine într-un cont în bancă, pentru zile negre, dar şi pentru eventuale reprofilări sau investiţii pe care ar putea să le facă în momentul în care nu va mai putea practica această meserie.

Au urmat prezentări în Franţa, Anglia, Italia, Japonia, Turcia, China, Germania şi chiar Coreea de Sud. A lucrat cu Giorgio Armani, Roberto Cavalli sau Vivienne Westwood.

PĂRINŢII AR FI VRUT CA IOANA SĂ AJUNGĂ MEDIC

Grigore Timoce, tatăl modelului, jurist de meserie şi fost subprefect de Bistriţa-Năsăud, şi-ar fi dorit ca fiica sa să devină un medic renumit, iar mamei sale i-ar fi plăcut ca Ioana să ajungă dentist. Au renunţat la aceste planuri încă de când fata avea 15 ani şi au sprijinit-o cât au putut de mult, deşi asta însemna că aveau să o vadă doar două-trei luni pe an.

Sora Ioanei, Karma, pare să se îndrepte şi ea spre lumea modei, însă în calitate de fotograf. Ioana nu exclude posibilitatea ca peste câţiva ani, când Karma va fi pregătită profesional să intre în această lume, să o însoţească la prezentările marilor case de modă.

Fostul subprefect de Bistriţa-Năsăud a îndeplinit rolul de şofer în perioada în care Ioana încă lucra în România, ducând-o la Bucureşti când avea diverse prezentări.  Hotărârea juristului din Beclean de a-şi sprijini fiica a fost inspirată, având în vedere că Ioana Timoce este unul dintre cele mai căutate modele din lumea modei, numită de specialişti şi de revistele de profil  „Kate Moss de România”.

Tânăra, care a cam rupt legătura cu România când avea 16 ani şi a plecat la Paris, a stârnit şi  interesul şi celor de la Agenţia France Presse (AFP), care au inclus-o la începutul acestui an într-un reportaj în care se surprinde viaţa modelelor care lucrează în capitala Franţei.

„SUNT MÂNDRĂ“

Succesul Ioanei, care la prima vedere pare doar o tânără obişnuită dintr-un  oraş de provincie, le-a atras atenţia şi celor de la „Elle“ România, care au ales-o pentru coperta lunii octombrie. Deşi a mai făcut pictoriale pentru „Elle“, „Harper’s Bazaar“ şi alte reviste importate de profil, nu a mai avut şansa până acum să apară pe coperta niciuneia dintre publicaţiile de modă de renume.

„Sunt mândră, normal că sunt mândră, apar pe coperta revistei «Elle» o lună întreagă, în  ţara mea. Contează şi pentru viitoarele joburi, apariţia pe copertă este un plus la un casting, de exemplu“, povesteşte tânăra despre propunerea celor de la „Elle“.

Îndrăgostită de această meserie, pe care speră să o practice cel puţin până la 28 de ani, tânăra recunoaşte că i-a luat ceva timp să ajungă aici, mai exact aproape şase ani, şi că a făcut ceva sacrificii pentru asta.

„Sunt momente, atunci când am multe joburi, în diferite ţări, să fiu atât de bulversată încât să nu mai ştiu unde mă aflu. Am perioade în care nu am timp nici să comunic cu familia, care poate e în celălalt capăt de lume“, oftează Ioana.

Studentă la Comunicare şi Relaţii Publice

Tânăra nu ştie, deocamdată, ce va face când nu va mai putea practica această meserie. Totuşi, ea îşi doreşte să rămână în lumea strălucitoare a modei, chiar dacă în spatele scenei, şi nu pe podium, cum este obişnuită. Şi când şi-a ales facultatea s-a gândit la acest aspect, optând pentru profilul Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Vă mai recomandăm:

FOTO Loredana Salanţă, Miss World România 2009, a fost admisă la şcoala de actorie unde au absolvit Angelina Jolie şi Robert de Niro

FOTO Povestea bistriţencei care a lăsat marile podiumuri ale lumii pentru artă

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite