Români morți pe frontul de Răsărit: „Unii morţi sunt îngropaţi la numai 30 – 40 centimetri, iar crucile sunt puse la picioare“
0În cel de-Al Doilea Război Mondial, soldații români care au murit în luptele grele de pe frontul de Răsărit au fost înmormântați în grabă în cimitirul din satul Bakinskaia, Kuban.
„Lupta devine un infern şi rândurile primelor eşaloane se răresc simţitor... În fiecare moment pierdem 7 – 8 oameni. Brancardierii şi posturile de prim ajutor nu dovedesc să transporte şi să dea primele îngrijiri răniţilor. Vaietele măresc grozăvia câmpului de luptă“, consemna un martor al tragediei acelor zile, mărturie relatată în volumul „Războiul de 1 421 de zile (1941-1945)“ semnat de istoricul militar Alesandru Duțu.
În anul 1943, în cimitirul de la Bakanskaia, în Kuban, locotenent-colonelul Vasile Scârneci constata: ,,Găsesc aici o incurie cum nu se mai poate: unii morţi sunt îngropaţi la numai 30 – 40 cm şi exaltă un puternic miros; crucile – de diferite forme şi mărimi, şi strâmbe şi, culmea, unele puse la picioarele morţilor – majoritatea sunt anonime. Aici nu e niciun pericol, nu caz obuze... De ce nu s-a găsit cineva cu inimă care să se ocupe de acest locaş de veci? Respectul pentru morţi a fost uitat aici? Voi trimite ostaşi de la trenul regimentar să facă rânduială în acest loc de odihnă veşnică”.
În zona Vîgoda, Oktiabri a lupta Regimentul 9 Dorobanţi luptă. Războiul a fost crâncen. „Lupta devine un infern şi rândurile primelor eşaloane se răresc simţitor... Gloanţele şuieră, proiectile de artilerie şi brandt vâjie şi explodează, tunurile bubuie, provocând un atât de mare vacarm încât la telefon nu se mai poate înţelege nimic şi oamenii la doi paşi nu mai pot comunica decât prin semne. În fiecare moment pierdem 7 – 8 oameni. Brancardierii şi posturile de prim ajutor nu dovedesc să transporte şi să dea primele îngrijiri răniţilor. Vaietele măresc grozăvia câmpului de luptă. Contraatacurile inamice date fără întrerupere se sfarmă toate de pieptul de fier al dorobanţilor, dar rămânerea pe loc creează primejdia de a ne distruge câte unul prin bombardamentul inamic neîncetat. Cea mai bună apărare este tot atacul. Atacăm deci din nou cu avânt mărit şi cu mai multă sete de a învinge. Către ora 16 atingem obiectivul 1 cu pierderi simţitoare, dar cu mândria neştirbită de a nu fi dezminţit cuvinetele colonelului Chiriţă: Suntem în divizie o unitate de şoc”.
În luptele de la Vîgoda a fost rănit și Radu Gyr, fiind unii dintre puținii supraviețuitori.