Exclusiv Pesta porcină îngenunchează tradiția: cum a ajuns România să importe 80% din carnea de porc

România se află într-un moment de cumpănă pentru siguranța sa alimentară: deși ne mândrim cu tradiții seculare în creșterea porcinelor, importăm astăzi până la 80% din carnea de porc consumată, îngenuncheați de o pestă porcină pe care statul nu o poate controla. În același timp, aruncăm anual la gunoi peste 2,5 milioane de tone de mâncare, fiind „campioni” europeni la risipă într-o țară care se plânge constant de sărăcie. Despre capcana produselor „bio” care pot ascunde pesticide, viitorul alimentelor tradiționale în fața globalizării și criza forței de muncă din industria alimentară, am discutat cu profesorul universitar doctor Mircea Oroian, decanul Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

„Adevărul”: Produsele bio sunt tot mai prezente pe rafturi, dar și tot mai scumpe. Putem avea încredere deplină în ceea ce scrie pe etichetă sau există riscul să plătim doar pentru un marketing bine pus la punct?

Mircea Oroian: Produsele bio, atâta timp cât statul nu-și face treaba să le verifice, s-ar putea să fie doar un logo pe ambalaj și atât. Sunt cercetări făcute și în România, dar și în străinătate, și s-a dovedit faptul că în produsele bio s-au găsit pesticide care nu trebuiau să fie. Fără un stat puternic care să ne asigure că produsele respective sunt cu adevărat bio, s-ar putea să plătim un 10-20% în plus pentru un produs convențional, doar fiindcă scrie bio acolo. Am o experiență proprie: am cumpărat morcovi bio și morcovi convenționali. Ăia convenționali au mucegăit mai repede decât ăia bio, care aveau o lună și ceva în frigider și tot așa erau. Deci n-aș vrea să arunc anatema și să spun că toate produsele bio nu sunt bio, dar avem nevoie de autoritățile statului să spună: „da, cu adevărat ceea ce se vinde pe piață este bio”.

Cât de importante mai sunt produsele tradiționale într-o lume atât de globalizată și cum ar trebui să le prezentăm celor care ne vizitează țara?

Produsele tradiționale... noi suntem într-o Europă a națiunilor. Ca noi să ne păstrăm identitatea noastră națională — nu ca să fiu un suveranist, doar că trebuie să vii cu ceva particular pentru tine — trebuie să menții aceste produse tradiționale, pentru că ele te ajută foarte mult în promovarea turistică a zonelor. Adică un turist din Londra nu o să vină la Botoșani ca să mănânce cartofi prăjiți cu pește. Pe lângă faptul că va dori o experiență culturală, va dori și o experiență culinară, dar nu aceleași produse pe care le vede la el acasă. Unele s-ar putea să trebuiască să le adaptăm după specificurile și gusturile din ziua de astăzi. Mă uitam la consumatorii din vestul Europei: ei nu apreciază produsele cu conținut mare de grăsimi, în schimb noi le ridicăm pe un piedestal.

Apropo de grăsimi, un produs nelipsit de pe masa românului este slănina. Este ea cu adevărat un pericol pentru sănătate sau contează mai degrabă stilul de viață?

Este bună slănina, dar cu moderație. Nu substanța omoară, ci doza. Dacă mănânc slănină și am o viață foarte activă, este foarte bine pentru că am nevoie de energie. Dar dacă am o viață sedentară, nu mă apuc și mănânc 200 de grame de slănină și după aceea stau și mă uit la televizor. Totul trebuie să fie echilibrat, în funcție de ceea ce fac într-o zi, astfel încât la final să am un echilibru caloric și nu surplus caloric.

Suntem în prag de sărbători și vedem din nou aglomerație în supermarketuri. Cum stăm noi, românii, la capitolul risipă alimentară și cum ne raportăm la consum?

Noi ca și societate, la nivel de risipă alimentară, stăm prost. De exemplu, acum suntem înainte de sărbătorile Pascale și o să vedeți cum ies oameni din magazine cu niște coșuri de cumpărături încărcate până la refuz, de zici că vine sfârșitul lumii. Lumea este axată pe consum mare, nu neapărat pe ceea ce este necesar, ci să fie acolo. Uniunea Europeană și în speță și România este una dintre zonele din lume în care se risipesc foarte multe alimente. Adică, chiar dacă ar fi o scădere a producției, noi dacă ne-am regla stilul de consum și autoconsum, cred că nu vom păți nimica. Adică cum n-am pățit nimic din 1985 până în 1989 cu „adidașii” de porc, așa nu vom păți nimic și de acum încolo.

Românii au ajuns dependenți de carnea de porc din import

De ce depindem atât de mult de importuri când vine vorba de carnea de porc? Care sunt sectoarele unde suferim cel mai mult și de ce nu reușim să ne asigurăm consumul intern?

Avem sectoare care sunt de excepție și sectoare care sunt deficitare. La capitolul sectoare deficitare putem trece prelucrarea cărnii de porc, mai ales materia primă. Foarte mult vine din import fiindcă nu reușim să stăpânim focarele de pestă porcină africană. Cred că sunt mai mulți factori, printre care și responsabilitatea autorităților, a Guvernului, că nu au luat măsuri stricte așa cum au luat alte state. Cum ar fi Spania, care a interzis creșterea porcilor de subzistență, pentru că studiile arată că de multe ori pe acolo s-a propagat virusul mai ușor decât în marile complexe zootehnice. Avem în România un complex zootehnic foarte mare la Timișoara unde efectiv totul este protejat; din momentul în care porcul intră acolo și până va fi sacrificat, condițiile de biosecuritate sunt la un nivel foarte ridicat. Totuși, 80% din carnea de porc vine din import. Este foarte mult. Cred că au fost perioade în care a ajuns și la 90%. Au mai apărut producători de carne de porc în România care au reușit să mai scadă acest procent. La Timișoara, cum vă spuneam, ei ajung în perspectiva lor, la 2 milioane de capete. Da, dar piața are nevoie de 20 milioane de capete. În momentul când au fost acele focare de pestă porcină africană, a fost nevoie de nimicirea porcilor și s-a dovedit că virusul rămâne activ și după ce au închis fermele respective. Chiar dacă au făcut tot felul de tratamente, se pare că virusul este foarte agresiv.

Care este cea mai mare provocare în combaterea pestei porcine, având în vedere atât contextul geografic, cât și tradiția creșterii porcului în gospodăriile țărănești?

Da, dar dacă vrem să menținem porcul în bătătură, oamenii trebuie să înțeleagă că în momentul în care merg cu papucii de acasă la porc, ei pe talpa papucului pot să aducă virusul acesta. Noi avem foarte mulți porci mistreți în zona Moldovei care trec granița foarte ușor, și ucrainenii au focare de pestă porcină și cei din Republica Moldova. Trebuie să înțeleagă riscurile la care ne expunem în momentul în care nu respectăm regulile.

„Sunt instalatori în România care câștigă mai bine decât cadrele didactice”

Observăm în ultima perioadă o prezență tot mai mare a lucrătorilor din Asia în restaurantele și unitățile de producție alimentară din România. De ce am ajuns să importăm forță de muncă și unde este ruptura între școală și angajatori?

În ultimii ani observăm că foarte mulți agenți economici, fie la nivel local sau național, importă forță de muncă din Asia. Mulți dintre ei sunt chiar din zona de alimentație publică, iar acest lucru arată că avem un deficit de forță calificată pe piață. Poate uneori oferta de pe piață nu se întâlnește cu cererea și cred că agenții economici și inspectoratele școlare, liceele de profil, ar trebui să ajungă la un numitor comun. Sunt mulți elevi ai acestor școli cu profil tehnologic, alimentație publică, care ar trebui să fie încadrați pe piața muncii. Trebuie să vedem de ce ei nu optează să rămână în România; poate că piața nu oferă ceea ce-și doresc ei, sau piața consideră că ar trebui să aibă ceva mai mult.

Există și o diferență de salariu între România și Occident, dar noi o calculăm în termeni absoluți — că acolo câștigă 2000 de euro și la noi poate mai puțin. Sunt multe studii care arată că, de fapt, contează ce rămâne la urmă și calitatea vieții. Mulți care pleacă în Marea Britanie sau Belgia locuiesc mai mulți în aceeași casă, în același apartament, lucruri pe care în România nu le-ar fi acceptat. Ceea ce acolo ar accepta, aici nu acceptă. Poate doresc și o nouă perspectivă, să vadă cum este în străinătate, dar salariile pot reprezenta un punct de pornire în discuția dintre cele trei-patru părți implicate în această ecuație.

Există încă o barieră mentală în societatea românească legată de școlile profesionale. Cum putem reabilita imaginea acestor meserii și cât de mult contează, până la urmă, diploma în raport cu măiestria pe care o ai într-un domeniu practic?

Cred că este o părere preconcepută a societății pentru că acum vreo 15 ani, chiar de la fruntea Ministerului, s-a spus că nu trebuie să mai avem școli profesionale și tot am schimbat denumirea acestor școli până am uitat și cum se mai numesc de fapt. Iar din acest an nu mai avem școli profesionale, avem licee tehnologice cu profile tehnologice. Societatea trebuie să înțeleagă că o societate în ansamblul ei funcționează și cu medici, și cu ingineri, și cu profesori, dar și cu specialiști în alimentație publică, instalatori sau mecanici. Fiecare își are rolul lui în societate.

Sunt instalatori în România care câștigă mult mai bine decât cadrele didactice. Atâta timp cât ești un specialist bun, nu contează domeniul în care lucrezi, pentru că-ți vei găsi locul și piața te va plăti la nivelul așteptat.